Ai inceput sa vezi in ceata? Uite de ce ai putea sa suferi

Ai inceput sa vezi in ceata? Uite de ce ai putea sa suferi

Probabil va amintiti cum, in copilarie, bunica va ruga sa bagati ata in ac pentru ea, pentru ca nu vedea bine. Sau cum mama a inceput sa citeasca tot mai putin, pentru ca literele din carti erau prea mici.

 

Acestea sunt cateva dintre simptomele unei afectiuni numite presbiopie.
Presbiopia se caracterizeaza prin slabirea vederii de aproape din cauza pierderii elasticitatii cristalinului. Aceasta afectiune nu poate fi prevenita sau tratata, pentru ca nu este o boala propriu-zisa, ci o consecinta a inaintarii in varsta.
Ea poate fi controlata cu ajutorul unor lentile progresive, care au o zona pentru citit, una pentru vederea la distanta si una pentru distante intermediare, iar astfel, trecerea de la o zona la alta se face gradual.
Iata care sunt cateva dintre cele mai frecvente semne ale presbiopiei:
Vederea neclara
Incapacitatea de a distinge detalii la lucrurile aflate in imediata apropiere si tendinta de a le indeparta pentru a vedea mai bine sunt printre primele semne ale presbiopiei. Vederea neclara apare in special cand vine vorba de citit, persoanele care sufera de presbiopie au tendinta de a intinde bratul pentru a vedea mai bine ce citesc.
Ochi obositi
Pentru a putea descifra literele dintr-o carte sau pentru a baga ata in ac, persoanele care sufera de presbiopie au tendinta de a tine ochii intredeschisi.  Din acest motiv, ochii obosesc foarte repede, fapt ce provoaca disconfort si somnolenta.
Dureri de cap
Oboseala care apare la nivelul ochilor este adesea insotita de dureri de cap si, uneori, chiar de ameteli.
Somnolenta
Efortul suplimentar repetat pe care trebuie sa il faca ochii tai pentru a percepe detalii poate provoca o stare de somnolenta. Atunci cand citesti de pe telefon sau pe tableta, iti faci manichiura sau cosi ceva, obosesti repede, pentru ca aceste activitati necesita o concentrare sporita.
„Pentru a duce la bun sfarsit activitati cu care erau obisnuiti in mod curent, pacientii care sufera de presbiopie trebuie sa faca eforturi sustinute in fiecare zi.
Acestea cauzeaza oboseala, dureri de cap, somnolenta si un disconfort general la nivelul intregului organism. O pereche de lentile progresive de ultima generatie poate reduce tot acest disconfort produs si reda pacientilor vedea clara de altadata ”, spune spune dr. Horia Pirga, medic specialist Essilor.
Toate aceste efecte ale presbiopiei pot deveni suparatoare, mai ales atunci cand va incomodeaza in desfasurarea activitatilor zilnice. Solutia este sa consultati un medic oftalmolog, care va poate prescrie lentilele potrivite, in functie de nevoile voastre.

Acestea sunt cateva dintre simptomele unei afectiuni numite presbiopie. Presbiopia se caracterizeaza prin slabirea vederii de aproape din cauza pierderii elasticitatii cristalinului. Aceasta afectiune nu poate fi prevenita sau tratata, pentru ca nu este o boala propriu-zisa, ci o consecinta a inaintarii in varsta. 

Ea poate fi controlata cu ajutorul unor lentile progresive, care au o zona pentru citit, una pentru vederea la distanta si una pentru distante intermediare, iar astfel, trecerea de la o zona la alta se face gradual.

Iata care sunt cateva dintre cele mai frecvente semne ale presbiopiei:

Vederea neclara

Incapacitatea de a distinge detalii la lucrurile aflate in imediata apropiere si tendinta de a le indeparta pentru a vedea mai bine sunt printre primele semne ale presbiopiei. Vederea neclara apare in special cand vine vorba de citit, persoanele care sufera de presbiopie au tendinta de a intinde bratul pentru a vedea mai bine ce citesc.

Ochi obositi

Pentru a putea descifra literele dintr-o carte sau pentru a baga ata in ac, persoanele care sufera de presbiopie au tendinta de a tine ochii intredeschisi.  Din acest motiv, ochii obosesc foarte repede, fapt ce provoaca disconfort si somnolenta.

Dureri de cap

Oboseala care apare la nivelul ochilor este adesea insotita de dureri de cap si, uneori, chiar de ameteli.

Somnolenta

Efortul suplimentar repetat pe care trebuie sa il faca ochii tai pentru a percepe detalii poate provoca o stare de somnolenta. Atunci cand citesti de pe telefon sau pe tableta, iti faci manichiura sau cosi ceva, obosesti repede, pentru ca aceste activitati necesita o concentrare sporita.

„P entru a duce la bun sfarsit activitati cu care erau obisnuiti in mod curent, pacientii care sufera de presbiopie trebuie sa faca eforturi sustinute in fiecare zi. Acestea cauzeaza oboseala, dureri de cap, somnolenta si un disconfort general la nivelul intregului organism. O pereche de lentile progresive de ultima generatie poate reduce tot acest disconfort produs si reda pacientilor vedea clara de altadata ”, spune spune dr. Horia Pirga, medic specialist Essilor.

Toate aceste efecte ale presbiopiei pot deveni suparatoare, mai ales atunci cand va incomodeaza in desfasurarea activitatilor zilnice. Solutia este sa consultati un medic oftalmolog, care va poate prescrie lentilele potrivite, in functie de nevoile voastre.

 

Citește și: Horoscop marți, 1 septembrie 2026: Un semn zodiacal se regăsește cu un prieten din copilărie și vor petrece timpul depănând amintiri- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 29 august 2026: Cine sunt nativii care își recapătă fericirea în aceste zile?

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”

Adevărul despre moartea lui Nae Ungureanu. CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, cu el în ultimele ore de viață? Momentul a fost unul tragic: "S-a enervat rău și a zis să..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Horoscop luni, 31 2026: Zodia care susține un examen important azi și are toate șansele să îl treacă cu bine

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro