Adrian de la Puterea Dragostei, mărturii incredibile: ”Am lăsat-o gravidă”

Adrian de la Puterea Dragostei, mărturii incredibile: ”Am lăsat-o gravidă”

Adrian, fostul concurent de la Puterea Dragostei, a făcut mărturisiri incredibile într-un vlog.

Adrian, fostul concurent de la Puterea Dragostei, a făcut un vlog în care a vorbit despre viața lui. Cu bune și cu rele, Adrian a reușit să își facă un drum în viață, chiar dacă de multe ori a avut obstacole în calea fericirii sale. Partenerul Larisei de la Puterea Dragostei a vorbit sincer și deschis despre câteva părți din viața lui care l-au marcat, dar din care a învățat foarte multe!

”Am mai evoluat între timp. În clasa a 11-a am avut o altercație cu un coleg care s-a lăsat cu un dosar penal. Mă rog, până la urmă am scăpat. Era cam grav dacă se ajungea mai departe, nu mai eram aici. În clasa a 12-a m-am dus... eram spart, chiuleam foarte mult, mi-am făcut gagici, relații, sex, nebuneli. Tipa cu care eu m-am dezvirginat a rămas însărcinată și a fost și acolo o nebunie mare, mama a făcut atac de panică când a auzit.

A durat vreo șase luni până să-și revină din șocul acesta. Și îmi cer iertare. Am început să le fac probleme alor mei, am terminat liceul și nu am intrat în BAC. Eram unul dintre cei mai buni elevi ai liceului de arhitectură. În clasa a 9-a făceam proiecte de a12-a”, a povestit Adrian într-un vlog.

Citeste si: Horoscop miercuri, 24 iulie. Dezastru pe toate planurile pentru o zodie! Nu se mai termină!

Citeste si: Povestea impresionantă a fetiței gravide din imagine. Floricuța a intrat când avea 3 ani într-un centru de plasament

Citeste si: Horoscopul ARAB. Ce nu știai despre tine, e dezvăluit AICI!

Citeste si: Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea mereu. Face miracole!

Citeste si: Horoscop. Cuplul PERFECT al zodiacului. Rămân împreună toată viața

Citeste si: 10 citate motivaționale de la Osho. Tot ce trebuie să știi despre viață de la celebrul filosof

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscopul ARAB. Ce nu știai despre tine, e dezvăluit AICI!

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral

O veste care A ÎNTRISTAT lumea sportului! Tatăl lui Adrian Mutu A MURIT. Cand va avea loc înmormântarea și cum și-a trăit Spiridon Mutu ULTIMELE CLIPE DIN VIAȚĂ: "Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Tată, îți mulțumesc pentru..."

Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea. Încă o dronă depistată la granița României, fără să intre în spațiul național

Horoscop dragoste august 2026: Zodia care are parte de cele mai frumoase momente romantice din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro