Descoperire revolutionara! Cu un simplu test de sange poate fi depistat cancerul pulmonar

Medicii francezi din Nisa au anuntat sambata ca au pus la punct un test revolutionar care este capabil sa depisteze cancerul pulmonar in stadii incipiente, gratie unei simple analize de sange.

Potrivit cercetatorilor coordonati de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezinta „o descoperire extraordinara in domeniul cancerelor pulmonare invazive”,.

Gratie acestui studiu, va fi posibil, peste cativa ani, ca medicii sa depisteze de o maniera precoce orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sange, iar acest fapt va putea fi realizat cu cateva luni sau chiar cu cativa ani inainte ca tumorile sa devina vizibile şi sa poata fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice – radiografii şi tomografii.

„Am avut aceasta idee in 2008, ne-am gandit sa folosim aceasta tehnica de detectare, utilizata deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicand-o de aceasta data asupra persoanelor cu risc crescut de imbolnavire, dar care nu prezinta inca tumori canceroase”, a explicat profesorul Hofman.

„Am ales pentru acest studiu un grup de 168 de persoane, din oraşele Nisa şi Nancy, diagnosticati cu o bronhopatie cronica obstructiva. Pentru cinci dintre ei, adica 3%, testul sangvin a evidentiat prezenta unor celule tumorale circulante (CTC) care joaca rolul de santinela, a unui sistem de alerta. In lunile care au urmat, un nodul tumoral a aparut intr-adevar la acei cinci pacienti, confirmand astfel in procent de 100% sensibilitatea testului. Cu totii au putut sa fie operati intr-un stadiu precoce şi sunt astazi considerati vindecati”, a adaugat cercetatorul francez.

Depistarea in stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer – rata de supravietuire in primii cinci ani dupa diagnosticare este sub 15% – este cruciala pentru ca, in majoritatea cazurilor, atunci cand medicii descopera o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar şansele de vindecare sunt minime.

Potrivit cercetatorilor coordonati de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezinta „o descoperire extraordinara in domeniul cancerelor pulmonare invazive”.

Gratie acestui studiu, va fi posibil, peste cativa ani, ca medicii sa depisteze de o maniera precoce orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sange, iar acest fapt va putea fi realizat cu cateva luni sau chiar cu cativa ani inainte ca tumorile sa devina vizibile şi sa poata fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice – radiografii şi tomografii.

„Am avut aceasta idee in 2008, ne-am gandit sa folosim aceasta tehnica de detectare, utilizata deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicand-o de aceasta data asupra persoanelor cu risc crescut de imbolnavire, dar care nu prezinta inca tumori canceroase”, a explicat profesorul Hofman.

„Am ales pentru acest studiu un grup de 168 de persoane, din oraşele Nisa şi Nancy, diagnosticati cu o bronhopatie cronica obstructiva. Pentru cinci dintre ei, adica 3%, testul sangvin a evidentiat prezenta unor celule tumorale circulante (CTC) care joaca rolul de santinela, a unui sistem de alerta. In lunile care au urmat, un nodul tumoral a aparut intr-adevar la acei cinci pacienti, confirmand astfel in procent de 100% sensibilitatea testului. Cu totii au putut sa fie operati intr-un stadiu precoce şi sunt astazi considerati vindecati”, a adaugat cercetatorul francez.

Depistarea in stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer – rata de supravietuire in primii cinci ani dupa diagnosticare este sub 15% – este cruciala pentru ca, in majoritatea cazurilor, atunci cand medicii descopera o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar şansele de vindecare sunt minime.

Citește și: Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare - wowbiz.ro

Citește și: VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..." - radioimpuls.ro

Sursa www.mediafax.ro

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul mamei Geta pentru Culiță Sterp, de ziua lui de naștere: „Pentru sufletul tău bun și pentru felul tău de a fi.”

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Cât costă să petreci Crăciunul 2026 la munte. Câți bani trebuie să scoată din buzunar o familie cu un copil pentru trei nopți de cazare în Brașov, Predeal sau Sinaia

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată

Video

Clipul zilei pe kfetele.ro