Află din rândurile de mai jos ce trebuie să consume creștinii de Sfântul Dimitrie Basarabov!
Sfântul Dimitrie Basarabov, cunoscut și sub numele de Sfântul Dimitrie cel Nou, este prăznuit anual pe data de 27 octombrie și este considerat ocrotitorul spiritual al Bucureștiului. Acesta a fost un pustnic care a trăit în secolul al XIII-lea în Basarabi. Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut într-o familie modestă, însă profund credincioasă. Încă din copilărie, acesta și-a dedicat viața smereniei și rugăciunii. Nimeni nu cunoaște momentul în care Sfântul Dimitrie cel Nou a trecut la cele veșnice, însă moaștele sale au fost descoperite mai târziu, într-un mod miraculos, cu ajutorul unei fetițe chinuite de duhul necurat. După ce fetița le-a povestit părinților ei că i-a apărut în vis, oamenii au descoperit moaștele, care străluceau că aurul și erau intacte, deși o perioadă lungă de timp au stat în apă. Află din rândurile următoare ce alimente trebuie să consume creștinii în această zi de sărbătoare!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dimitrie Basarabov
- În ziua în care este prăznuit Sfântul Dimitrie Basarabov, credincioșii merg la biserică pentru a se închina și a cere ajutorul acestuia.
- Gospodinele dau alimente de pomană la biserică după ce le sfințesc, iar mai apoi aprind lumânări pentru sufletele celor adormiți.
- În zonele rurale se aprind focuri pentru a alunga spiritele rele și pentru a proteja gospodăriile.
- Oamenii nu au voie să coasă, să spele haine sau să facă curățenie prin casă deoarece această zi este una de odihnă. De asemenea, nu este recomandat să se dea nimic din casă deoarece se crede că va fugi norocul.
- De asemenea, credincioșii nu au voie să se pieptăne pentru că pot atrage necazuri asupra lor.
- În zonele rurale, ciobanii așează un cojoc în mijlocul turmei de oi pentru a vedea ce oaie se așează lângă el. Astfel, dacă va veni o oaie albă, înseamnă că vor avea parte de o iarnă aspră. În schimb, dacă lângă el se va așeza o oaie neagră, iarna va fi blândă.
- De obicei, oamenii nu au voie să mănânce nimic până nu se sfârșește Sfânta Liturghie de la biserică. Cei care decid să nu asculte, vor avea probleme cu stomacul.
- O altă superstiție este aceea că nu ai voie să dormi în ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, pentru a nu fi somnoros tot restul anului.
Ce trebuie să consume creștinii de Sfântul Dimitrie Basarabov
În ziua de Sfântul Dimitrie Basarabov, gospodinele merg la biserică pentru a sfinți și pentru a împărți bucatele delicioase pe care le pregătesc special pentru această sărbătoare, în cinstea persoanelor care au trecut la cele sfinte. De obicei, se pregătește și o masă de sărbătoare în care românii consumă colivă, colaci, nuci, prune uscate, stafide, fructe de sezon, sarmale, tocăniță de legume sau cu carne, zacuscă. De asemenea, pentru desert, gospodinele pregătesc delicioasele plăcinte cu dovleac sau cu mere.
Rugăciunea care trebuie rostită pe 27 octombrie 2025
„Cu nebiruită vitejie, cuvioase părinte, şi cu preaînaltă înţelepciune, luptându-te împotriva patimilor şi toată deşertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaş să te înşele, ca oarecând pe strămoşi, prin gustarea celor oprite, sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca cu o preadulce desfătare petrecându-ţi toată viaţa, desăvârşită smerenie ai câştigat; şi nu numai în viaţă ai petrecut necunoscut, ci şi după moarte ţi-ai ascuns trupul în apa Lomului. Dar Domnul Cel ce preamăreşte pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc. Roagă-te dar pentru sufletele noastre.”