Află din rândurile de mai jos care sunt superstițiile de care trebuie să ții cont astăzi!
Pe 15 august, creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, fiind o sărbătoare în care bisericile sunt pline de oameni, iar gospodăriile de la sat au miros de busuioc sfințit, sunt pline de buchete de flori la icoane și mese pline, pregătite pentru rude și vecini. Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în care Fecioara Maria a trecut „din viață la viață”, așa cum spun bătrânii. În multe zone, ziua de 15 august este considerată și „Ziua Marinei”, aceasta fiind ocrotitoarea marinarilor și, totodată, este și un hotar între vară și toamnă. Ziua de 15 august are câteva superstiții pe care nu multe femei le cunosc. Află din rândurile de mai jos care sunt cele mai importante superstiții în ziua Adormirii Maicii Domnului 2025!
Superstiții de care trebuie să țină cont femeile pe 15 august
Citește și: Adormirea Maicii Domnului 2025. Se spune sau nu, "La mulți ani" de Sfânta Maria Mare, pe 15 august?
- Una dintre cele mai cunoscute superstiții este că, pe data de 15 august, nu se spală părul. Mai mult decât atât, se spune că dacă o femeie își spală părul în această zi, își spală norocul.
- Orice lucru de mână, fie că este cusut, tricotat sau tors ar trebui evitat. Se crede că Maica Domnului trebuie cinstită prin odihnă și rugăciune, nu prin treburi casnice.
- De asemenea, culorile de haine vesele, în special albastrul și alb, sunt cele mai potrivite de purtat astăzi, iar negrul este lăsat pentru zilele de doliu.
- Nu se aprinde focul în sobă, nu se face baie în râuri și să nu se doarme afară, pentru a evita ghinionul.
- Se crede că orice ceartă începută pe 15 august aduce neînțelegeri și rupturi pe termen lung. Astfel, multe femei evită să abordeze subiecte tensionate în familie.
- Nu se gustă fructe crude înainte de a fi binecuvântate, iar în unele sate, femeile duc la biserică struguri, prune sau mere, pentru a fi sfințite înainte de a le gusta. Se spune că astfel protejează sănătatea copiilor și fertilitatea femeii.
- Tăierea unghiilor sau părului este văzută ca un gest care taie norocul.
Obiceiuri și tradiții în ziua Adormirii Maicii Domnului 2025
- În multe zone, femeile pregătesc colivă, colaci și vin, pe care le dau de pomană pentru sufletele rudelor plecate.
- Femeile și fetele merg dimineața la biserică, duc flori și plante pentru a fi sfințite, apoi le păstrează în gospodărie sau hambar, pentru a proteja animalele, grânele și legumele de boli. Printre cele mai folosite plante se numără busuiocul, pelinul, mărarul și floarea-soarelui.
- De obicei, plugul este dus la biserică pentru binecuvântare.
- În Maramureș, sătenii merg la biserică în port popular, apoi se adună la horă.
- Chiar dacă postul Adormirii Maicii Domnului se încheie pe 15 august, multe femei aleg să pregătească bucate de post până la întoarcerea de la slujbă, iar apoi servesc mâncăruri bogate, cu carne, brânzeturi și prăjituri.
Rugăciunea care trebuie rostită în ziua de 15 august
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”