Steliana Sima a vorbit cu sinceritate despre căsnicia ei. Iată motivul pentru care nu au apărut în fotografii împreună.
Steliana Sima are o carieră de succes și este apreciată de public pentru întreaga ei activitate. Aduce zâmbetul pe buze prin muzica ei și reușește să ridice publicul în picioare la fiecare eveniment.
Recent, artista a fost invitată în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu, acolo unde a vorbit cu sinceritate despre căsnicia departe de ochii publicului și motivul pentru care Steliana nu a apărut cu soțul ei în fotografii decât
în ultimii ani. “Și eu am avut momente de gelozie, dar am considerat că nu era momentul să fac din ele ceva care să strice un moment sau chiar viața, adică mariajul. Așa a fost și din partea lui. Eu am avut susținerea familiei în activitatea mea. Pe mine m-a însoțit toată viața, a fost mereu cu mine, dar a fost omul din spate. N-a ieșit în față. Ulterior, când a predat ștafeta fiului, același lucru: amândoi au rămas în spatele meu.
Deci am avut un sprijin puternic în spate. Doi bărbați puternici care au spus așa: „Tu ești interfața. Tu trebuie să fii în față. Pe tine te știe publicul. Noi suntem aici, noi suntem cu tine.” Și ei au fost tot timpul alături de mine și niciodată nu u apărut. Nici în fotografii, nici în filmări, niciodată. Am avut o viață de familie foarte discretă. Și știi ce bine este așa? Soțul meu a început să apară în fotografii abia de câțiva ani, când i-am spus: „Uite, hai să facem și noi o fotografie."
Am înțeles toată viața, dar după atâția ani de căsnicie. Cătălin are 35 de ani și m-am gândit: uite, după atâția ani de căsnicie, poate că lumea vrea să știe cine este soțul Stelianei Sima.” Știi cum e, când cauți pe Google „cine este soțul Stelianei Sima” și nu apare nimic. Acum apare. Acum, da. A zis: „Bine, hai să facem o fotografie, două.” Și i-am zis: „Uite ce frumoși suntem aici”, a povestit Steliana Sima.