VIDEO Ce condiție i-a pus Serghei Mizil soției sale la începutul relației și ce spune aceasta despre relațiile lui cu ceilalți: „Dacă ajunge la plin, a rupt-o, ca și cum nu te-ar fi cunoscut.”

VIDEO Ce condiție i-a pus Serghei Mizil soției sale la începutul relației și ce spune aceasta despre relațiile lui cu ceilalți: „Dacă ajunge la plin, a rupt-o,  ca și cum nu te-ar fi cunoscut.”
VIDEO Ce condiție i-a pus Serghei Mizil soției sale la începutul relației și ce spune aceasta despre relațiile lui cu ceilalți: „Dacă ajunge la plin, a rupt-o, ca și cum nu te-ar fi cunoscut.”

Cora Mizil a povestit câteva aspecte din viața de familie, alături de soțul ei.

Cora și Serghei Mizil sunt căsătoriți de 36 de ani, iar în toată această perioadă, aceștia au reușit să depășească fiecare obstacol pe care l-au întâlnit în cale. Invitată în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu, Cora a povestit o mulțime de aspecte din viața de familie, dar și ce condiție i-a pus Serghei la începutul relației. Acesta i-a spus faptul că este conștient de trecerea timpului, însă nu vrea ca aceasta să se îngrașe. „Cred că dacă l-ai pune pe Serghei să aleagă între eu fiind grasă și să aibă el micul dejun, alege să se lipsească de micul dejun. Asta e una din chestiile pe care mi le-a spus de la începutul relației. Știu că îmbătrânim, toată lumea îmbătrânește, să nu te îngrași. Asta e singura mea condiție, să nu te îngrași. Nici mie nu-mi plac grașii. El s-a mai împlinit, dar are perioade când mănâncă, bea, dar după are perioade de două săptămâni în care ține regim, face gimnastică în fiecare zi și se duce înapoi.”, a povestit Cora Mizil.

Cora Mizil, despre relațiile soțului ei cu oamenii

Citește și: VIDEO Ce spune Cora Mizil despre modelul de familie și ce anume i-a fost dificil de realizat cu soțul ei: “Noi suntem foarte liberi în această relație.”

Cora și Serghei Mizil

Cora și Serghei Mizil

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: VIDEO Ce a învățat Cora Mizil de la mama ei și care era relația dintre părinți. „În momentul în care el își primea validarea, o lăsa să aleagă.”

Soția lui Serghei Mizil a povestit și despre faptul că a rămas uimită încă de la început de voința lui puternică, dar și de capacitatea de a renunța la orice. Povestește despre soțul ei că poate să rupă orice relație, indiferent de cine ar fi persoana de lângă, în momentul în care lucrurile nu mai sunt așa cum își dorește el. Aceasta a amintit și de supărarea lui pe părinți și nu a mai vorbit cu ei trei ani. „Are această voință foarte puternică și capacitatea de a renunța la orice. Asta a fost una din chestiile care pe mine m-a uimit. Capacitatea lui, de exemplu, și de a rupe relații. Dacă ajunge la plin, a rupt-o, dar este ca și cum nu te-ar fi cunoscut. Nu are nicio frământare interioară. S-a certat cu părinții lui și nu s-a dus la ei trei ani. Trei ani, niciun telefon, nicio vizită, niciun cuvânt, nici nu-l frământa.”, a mai povestit Cora Mizil.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Ahmed, despre Valentin. INFORMAȚIA SURPRINZĂTOARE care ar fi putut cântări decisiv în DESPĂRȚIREA acestuia de Daniela. Concurentul din "Casa Iubirii" NU ar fi pus punct relației dacă acest lucru s-ar

Cora Mizil

Cora Mizil

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ce a învățat Cora Mizil de la mama ei și care era relația dintre părinți. „În momentul în care el își primea validarea, o lăsa să aleagă.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Ahmed, despre Valentin. INFORMAȚIA SURPRINZĂTOARE care ar fi putut cântări decisiv în DESPĂRȚIREA acestuia de Daniela. Concurentul din "Casa Iubirii" NU ar fi pus punct relației dacă acest lucru s-ar fi întâmplat: "Așa ceva, nu ai cum! Mă credeți că..."

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Prognoza meteo ANM luni, 9 noiembrie 2026. Meteorologii ANM anunță o zi deosebit de rece cu minime de până la −6 grade și ninsori la munte

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro