VIDEO Alexandra și Gagea din Casa Iubirii, date pe malul mării. Cei doi au vorbit despre alegerile din ultima perioadă. “El a umplut un gol.”

VIDEO Alexandra și Gagea din Casa Iubirii, date pe malul mării. Cei doi au vorbit despre alegerile din ultima perioadă. “El a umplut un gol.”

Alexandra și Gagea au avut un date pe malul mării, acolo unde au mâncat și vorbit despre alegerile din trecutul lor.

După mai multe încercări de a reface relația pe care Alexandra și Gagea au avut-o în afara casei, aceștia s-au gândit să își îndrepte atenția spre alte cunoașteri, ba chiar, la un moment dat, au mărturisit că își doresc să încheie orice interațiune. Acum, se pare că lucrurile au luat o altfel de întorsătură, iar aceștia sunt dispuși să lase totul să decurgă între ei și de ce nu, să refacă relația pe care avut-o. Astfel, cei doi au avut un date pe malul mării, acolo unde, în bătaia vântului, lângă valurile mării și ntr-un cadru romantic, au mâncat și au discutat despre alegerile pe care le-au făcut în ultima perioadă.

Gagea: Dacă o să fie totul bine între noi, vrei să te duc acasă să te cunoască mama? Pentru a nu știu câta oară.

Tot stau și mă gândesc dacă pot să trec peste ce s-a întâmplat. Cred că aș putea trece.

Alexandra, despre interacțiunile cu alți băieți din Casa Iubirii

Citește și: VIDEO Gagea, revoltat de faptul că Alexandra a stat de vorbă cu băieții din Casa Iubirii! Ce decizie a luat concurenta: „Mie nu mi se pare că eu am greșit cu ceva. Îmi vine să plâng.”

Gagea [Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Alexandra nu renunță la Patrick! Concurentul nu mai știe ce să creadă despre ea: „Îmi e greu să mă deschid și să îți spun că sunt aici pentru tine.”

Alexandra a vorbit și despre cum a încercat ea să se îndepărteze de Gagea de când i-a spus în camera roșie că nu-și mai dorește nicio interacțiune, iar aceasta a recunoscut că interacțiunea cu Patrick a fost pentru a umple un gol.

Alexandra: Nu știu exact cum să dezvolt subiectul acesta pentru că este foarte lung. Vreau să încep prin a spune că îmi pare foarte, foarte rău, nespus de rău, aș putea spune, pentru cele întâmplate. Încă din camera roșie, când tu ai ales să pui punct și să oprești orice fel de interacțiune, eu mă simt oarecum vinovată. În ciuda celor spuse de tine, eu nu am insistat să lupt sau să continui și am ales să văd doar partea negative din toată situația asta pe care tu ai ales să o expui. În momentul în care tu ai pus punct, din păcate, eu am avut interacțiuni destule, că au fost destule și toate deranjante pentru tine. Au fost deranjante și pentru mine, iar în contextul acela eu am ales să greșesc. Eu eram și foarte supărată în urma comportamentului tău, deși nu m-a afectat atât de tare să nu pot trece peste, am ales, nu să te exclud, dar să nu mai pun atât de mult preț pe ceea ce simt, că eu sentimente de tine am avut tot timpul. Am în continuare, nu au cedat nicio clipă. Nu să mă îndrept, ci doar să interacționez cu Patrick. În momentul în care am fost foarte supărată și nervoasă, el a umplut un gol. Simțeam că dacă tu ai ales să faci aia, există și alte șanse în casă, nu ești tu singura șansă.

Citește și: Ce se întâmplă cu relația dintre Ahmed și Veronica: „Nu-mi place cum ești”. Aflați ce se va întâmpla între cei doi concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de marți, 23 decembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan- stirilekanald.ro

Gagea: Deci tu ai ales să faci asta ca o portiță de scăpare?

Alexandra: Oarecum. Nici familia mea nu a fost mândră de ce am făcut eu, dar nici de comportamentul tău față de mine pentru că te-au văzut total altfel.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Alexandra o ia razna când îi vede pe Gagea și Francesca în camera roșie! „Nu sunt geloasă, dar o să vină ea.”

Cine este prietena ta cea mai bună, în funcție de zodie

Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”

Jurnalistul Alin Grigore vorbește despre boala cu care se confrunta fotojurnalista Mălina Guler, tânăra care a căzut de la etajul 7 al unui bloc: "De data asta n-a mai fost vorba despre fotbal"

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Când va avea loc Marea Finală „Casa iubirii”!

Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul