VIDEO Alexandra și Dorobanțu nu s-au putut abține și au vorbit despre camera roșie. Cum a fost pentru tânăr această întâlnire. „M-a întristat pentru că o văd așa, în starea asta, nu îmi place.”

VIDEO Alexandra și Dorobanțu nu s-au putut abține și au vorbit despre camera roșie. Cum a fost pentru tânăr această întâlnire. „M-a întristat pentru că o văd așa, în starea asta, nu îmi place.”
VIDEO Alexandra și Dorobanțu nu s-au putut abține și au vorbit despre camera roșie. Cum a fost pentru tânăr această întâlnire. „M-a întristat pentru că o văd așa, în starea asta, nu îmi place.”

Alexandra și Dorobanțu au avut parte de o cameră roșie, iar tânărul a vorbit despre cele aflate de la ea.

Sfântul Valentin a colorat casa în nuanțe de iubire, iar concurenții au avut parte de câteva întâlniri în camera roșie, iar Alexandra și Dorobanțu nu s-au putut abține și au vorbit despre ea.

Andreea Mantea: Alexandra, ai spus cu cine ai fost în camera roșie!

Alexandra: Dar chiar nu mi-am dat seama. Nu am vrut. Nici măcar nu m-am auzit pe mine când am spus. Știu ce le povesteam fetelor, doar că nu mi-am dat seama.

Andreea Mantea: Dorobanțu face semn deja, s-a prins, știe ce urmează. Nu de alta, dar și el, din greșeală.  Doar că nu era vorba despre camera roșie cu tine, ci despre camera roșie cu Manuela. Dacă din greșeală ai fi spus de camera roșie cu Alexandra, iar ea spunea de camera roșie cu tine, vă pedepseam.

Dorobanțu: Împreună?

Andreea Mantea: Împreună. O pedeapsă dulce ca de Valentine’s Day.

Alexandra: Acum trebuie să fim pedepsiți separat.

Andreea Mantea: O să scăpați doar cu un avertisment.

Alexandra: OK.

Andreea Mantea: Mare atenție!

Dorobanțu: Chiar nu am vrut să zic.

Cum a fost camera roșie dintre Alexandra și Dorobanțu?

Citește și: VIDEO Criss și Daniel, discuție în Casa Iubirii. De ce crede tânăra că el îi ascunde ceva și ce a vorbit Daniel cu Moldo, după conexiune. “Am niște gânduri în cap.&

Alexandra și Dorobanțu

Alexandra și Dorobanțu

[Sursa foto: Captueă Video]

Citește și: VIDEO Patricia este noua concurentă din Casa Iubirii! Cu se ocupă și ce impresie a făcut celor din casă. „Mi se pare că prea frumos vorbește despre ea.”

Ulterior, Andreea Mantea l-a întrebat pe tânăr cum i s-a părut camera roșie cu Alexandra, iar acesta a spus că nu s-a așteptat ca ea să adune atât de multe lucruri care să o afecteze din casă și din situația dintre ei. A văzut-o cu lacrimi în ochi, iar acest lucru l-a întristat, inclusiv simțindu-se vinovat pentru starea pe care tânăra o are.

Andreea Mantea: Cum a fost, totuși, camera ta roșie și a Alexandrei? Începem cu Alexandra.

Dorobanțu: A fost o cameră roșie emoționantă, din partea mea. Pentru că nu mă așteptam ca Alexandra să plângă.

Alexandra: Dar nu am plâns.

Dorobanțu: Aveai lacrimi în ochi.

Citește și: EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei - wowbiz.ro

Citește și: Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu - radioimpuls.ro

Alexandra: Da, dar nu înseamnă că am plâns.

Dorobanțu: Nu mă așteptam ca Alexandra să lăcrimeze.

Andreea Mantea: Să i se umezească ochii.

Dorobanțu: Nu știam că a strâns atâta lucru negativ în ea. Că e sătulă de certurile din casă, de tensiunile dintre fete, că e sătulă de ce se întâmplă între noi. Nu știam lucrurile astea. Mi le-a comunicat acum. În rest, a fost liniștit. M-a întristat pentru că o văd așa, în starea asta, nu îmi place. Mă simt și un pic vinovat.

Alexandra și Dorobanțu

Alexandra și Dorobanțu

[Sursa foto: Captueă Video]

https://www.youtube.com/watch?v=-2_FXkmGAtw

Alexandra și Dorobanțu

Alexandra și Dorobanțu

[Sursa foto: Captueă Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Patricia este noua concurentă din Casa Iubirii! Cu se ocupă și ce impresie a făcut celor din casă. „Mi se pare că prea frumos vorbește despre ea.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro