Veste bună pentru profesoarele debutante! Ce salariu lunar o să încaseze o profesoară debutantă, în fața catedrei didactice!

Veste bună pentru profesoarele debutante! Ce salariu lunar o să încaseze o profesoară debutantă, în fața catedrei didactice!

Salariile profesorilor la început de drum ar trebui să se mărească cu aproximativ 62%, potrivit calculelor pe baza prevederilor din proiectul legii educației. Iată despre ce este vorba!

Bugetul pentru majorările salariale este mai mare de 8 miliarde de lei, iar proiectele de legi ale Educației sunt pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Ce salariu lunar o să încaseze o profesoară debutantă, în fața catedrei didactice

Profesorii debutanți se vor putea bucura de un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar. De asemenea, în documentul respectiv se precizează faptul că salarizarea personalului didactic se va face în mod progresiv, având în vedere salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime

și grad didactic.

Citește și: Ce se întâmplă cu femeile care nu au cotizat 15 ani la stat! Casa de Pensii a făcut anunțul

Veste bună pentru profesoarele debutante [Sursa foto: shutterstock]

Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. De asemenea, în anul 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație s-a vorbit despre salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar, care se trebui să crească în medie cu 7,31% în 2023. În acea perioadă, senatorul USR Ștefan Pălărie a menționat că majorarea de 7.31%

ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net. Astfel, potrivit datelor de mai sus, dacă legea ar intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să beneficieze un salariu net de 3.801 lei. Cu alte cuvinte, ar însemna o creștere de aproape 1.450 de lei.

Citește și: Anunț de ultim moment legat de punctul de pensie. Ce trebuie să știe femeile din România

Citește și: Veronica se desparte de Ahmed! Concurentul de la „Casa iubirii” va vărsa lacrimi amare în ediția de marți, 6 ianuarie, difuzată de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Anunț foarte important pentru români!- stirilekanald.ro

Veste bună pentru profesoarele debutante [Sursa foto: freepik]

Raportat la salariul  de acum, mărirea ar însemna aproape 62% pentru cadrele didactice debutante. Conform explicațiilor oferite la începutul lunii septembrie 2022 de către Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației, creșterile salariale pentru profesorii debutanți s-ar transmite la întreaga grilă de salarizare pentru toate cadrele didactice. În expunerea de motive a proiectului de lege se observă că impactul bugetar este peste 8 miliarde de lei. De asemenea, nu se știe dacă creșterea se aplică dintr-o dată sau pe mai multe tranșe.

În expunerea de motive, la cheltuieli de personal, apare un plus de mai bine de 13 miliarde lei pentru toți angajații din sistemul de învățământ, în anul 2024. Astfel, pentru anul 2023, Ministerul Educației are o sumă pentru cheltuieli de personal de 23 de miliarde de lei, conform Legii Bugetului, publicată de Ministerul Finanțelor. Dacă se adună cele două sume, 13 miliarde impact în plus pe cheltuielile bugetare de personal, cu cele 23 de miliarde suma actuală, ar rezulta că bugetul Ministerului Educației în anul 2024, la capitolul cheltuieli de personal, adică salarii, ar putea să aibă suma de 36 de miliarde de lei. Așadar, ar exista o creștere a bugetului pentru salariile angajaților din învățământ de peste 56% de la un an la altul.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Crește vârsta de pensionare la 68 de ani! Ce femei sunt vizate de această măsură

Zodii care nu rezistă împreună oricât de mult ar lupta pentru relație

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

Ce au observat internauții și ce au omis la IMAGINILE lui Flavius Jucu care anunță că va deveni tată pentru prima dată? Fostul concurent din Casa Iubirii își prezintă partenera însărcinată și transmite bucurie pură... dar ceva subtil a trecut neobservat

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...

Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani