Veste bună pentru pensionarele din țară! Detalii despre majorarea pensiilor

Veste bună pentru pensionarele din țară! Detalii despre majorarea pensiilor
Veste bună pentru pensionarele din țară! Detalii despre majorarea pensiilor

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut un anunț cu privire la majorările pensiilor de la 1 ianuarie.

O nouă creștere de pensii se anunță de la 1 ianuarie, iar Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a făcut un anunț în acest sens. Astfel, aproximativ 5 milioane de pensionari se vor bucura de această schimbare de la începutul următorului an. Deși sunt așteptate în mod oficial datele de la Institutul Național de Statistică, situația din momentul de față arată o majorare a punctului de pensii și implicit punctului de referință în jur de 12 %. „Datele trebuie să vină în mod oficial de la Institutul național de statistică, dar niște calcule preliminare, estimative ținând cont că se știe foarte clar cât a fost inflația în anul 2023. Știm deja ca ne situam undeva la o majorare a punctului de pensii și implicit a valorii punctului de referință în jurul procentului de 12%. Această majorare se aplică foarte clar la actualizarea punctului de referință tuturor pensionarilor în plata și vorbim despre acel număr total de puncte pe care fiecare pensionar îl are evidențiat foarte clar pe decizia de pensionare. Acolo se pune din numărul de puncte contributiv, necontributiv și stagiile asimilate se înmulțește cu noua valoare a punctului de referință actualizat cu acea rată a inflație și creștere economică”, a explicat Daniel Baciu vineri, 25 octombrie, la un post de televiziune.

Pensionarii au început să depună actele pentru a doua etapă de majorare

Citește și: Veste proastă pentru gospodinele care au centrală termică și stau la casă. Ce modificări se anunță?

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Bilete pentru tratament balnear. Ce trebuie să faci pentru a beneficia de ele

Pensionarii au început deja să-și depună actele necesare pentru a doua majorare, iar acestea vizează sporurile cu caracter nepermanent. La dosar sunt atașate adeverințele aferente, iar autoritățile au termen de șase luni ca acestea să fie luate în calcul. „E vorba de acele sporuri cu caracter nepermanent. Este o noutate a acestei legi a pensiilor. Noi am agreat acest drept, ceea ce anterior legislațiilor, nu era acest drept. Legea nu prevedea ca aceste sporuri cu caracter nepermanent să facă parte din baza de calcul a pensiilor. Acest drept e creat, avem dosarele identificate, oamenii au depus toate adeverințele, le-am identificat, avem termen șase luni de zile pentru ca aceste adeverințe să fie luate în calcul”, a explicat Daniel Baciu în cadrul unui alt interviu.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Veste bună pentru pensionarele din țară! Bilete pentru tratament balnear. Ce trebuie să faci pentru a beneficia de ele

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Mihai Sturzu, invitat sâmbătă în emisiunea „În Oglindă”, la Kanal D2: „Amintirea pe care o am eu despre aviație este cu mine, în curtea școlii, uitându-mă la avioane pe cer” 

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Cine sunt Sfinții pomeniți în această zi și ce rugăciune este bine să rostești

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro