„Vara aceasta am ajuns de două ori la mormânt la Iura, pentru că a fost foarte cald. Dar acum, s-a mai răcorit și o să pot merge mai des.” Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

„Vara aceasta am ajuns de două ori la mormânt la Iura, pentru că a fost foarte cald. Dar acum, s-a mai răcorit și o să pot merge mai des.” Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie
„Vara aceasta am ajuns de două ori la mormânt la Iura, pentru că a fost foarte cald. Dar acum, s-a mai răcorit și o să pot merge mai des.” Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

Au trecut aproximativ 11 ani când Iurie Darie a părăsit această lume, dar suferința nu s-a diminuat pentru cel pe care l-a iubit cel mai mult.

Anca Pandrea continuă să resimtă golul lăsat de trecerea regretatului actor în neființă, iar recent a împărtășit o poveste adăugând un nou motiv pentru tristețea ei. Problemele de sănătate care au apărut în viața ei o împiedică să mai viziteze în mod regulat mormântul soțului său, o situație care o copleșește de durere.

Citește și: „N-a trecut nici la Îngeri, nici la noi nu poate să treacă, pentru că nu mai are corp.” Anca Pandrea a renunțat la doliu, după zece ani de la moartea soțului său

Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Era supărat pentru că nu avea bani.” Stephan Pelger a vorbit cu un prieten despre problemele financiare cu care se confrunta, cu 5 zile înainte să moară

Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

De-a lungul anilor, Anca Pandrea a făcut tot posibilul să mențină vie conexiunea specială pe care a avut-o cu regretatul său soț, mergând des spre locul de veci al actorului. Din păcate, starea ei de sănătate precară, care s-a agravat în ultimele luni, a devenit un obstacol în calea vizitelor constante la mormântul bărbatului care i-a oferit dragostea adevărată.

„Vara aceasta am ajuns de două ori la mormânt la Iura, pentru că a fost foarte cald. Dar acum, s-a mai răcorit și o să pot merge mai des la Iura și la mormânt la mama. Eu am insuficiență cardiacă și nu am voie să stau în soare, așa cum nu am voie să stau nici în frig, în ger”, a declarat Anca Pandrea pentru viva.ro.

Prietenii Ancăi Padrea sunt alături de ea în această perioadă

Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

[Sursa foto: Facebook]

Anca Pandrea a împărtășit că se simte bine în toate privințele, inclusiv în ceea ce privește starea sa de sănătate. Aceasta se simte recunoscătoare că prietenii ei sunt lângă ea și că are parte de momente speciale cu aceștia.

„Sunt bine cu toate… și cu sănătatea sunt bine. Mulțumesc lui Dumnezeu că am prieteni, am mulți oameni buni lângă mine care vin, stăm de vorbă, râdem, glumim. De fiecare dată când vin la mine, niciodată nu vin cu mâna goală. Ba vin cu înghețate, ba mă ajută cu apă pentru oxigen pentru că de un an am aparat de oxigen fix, iar de două luni portabil”, a mărturisit Anca Pandrea, pentru click.ro .

Anca Pandrea nu mai poate ajunge des la mormântul lui Iurie Darie

[Sursa foto: wowbiz]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„La facultate profesorii mă urau fără niciun motiv, priviri urâte pe stradă, în magazine!” Nidia Moculescu a vorbit despre întâmplările traumatizante din copilărie

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Tradiții și obiceiuri de Sf. Dimitrie 2026. Ce nu ai voie să faci în ziua de 27 octombrie pentru a nu-l supăra pe Sfânt

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro