Vahide Perçin revine pe micile ecrane, la Kanal D, în serialul "Minciuni de familie", începând de luni, de la 20:00

Vahide Perçin revine pe micile ecrane, la Kanal D, în serialul "Minciuni de familie", începând de luni, de la 20:00
Vahide Perçin revine pe micile ecrane, la Kanal D, în serialul "Minciuni de familie", începând de luni, de la 20:00

Actrița Vahide Perçin, cunoscută publicului cu rolul din "Feriha", sau cel al lui Hurrem la maturitate, din "Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii", apoi cu partitura actoricească din „Mă numesc Züleyha", producții difuzate la Kanal D, revine, luni, pe micile ecrane, într-un nou serial turcesc tulburător - "Minciuni de familie". Noua producţie, o dramă tulburătoare de familie, va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

În „Minciuni de familie”, actrița va da viață unuia dintre cele mai puternice roluri din cariera sa: judecătoarea Güzide Yenersoy. Actrița interpretează o femeie aparent invincibilă, pusă față în față cu cele mai teribile minciuni. Viața sa personală devine un haos, după ce află că soțul ei trăiește o viață dublă. În rolul judecătoarei Güzide Yenersoy, îndrăgita actriță va oferi o interpretare profundă și autentică a unei femei aflate în centrul unei crize familiale și morale.

Născută pe 13 iunie 1965 în İzmir, Vahide Perçin provine dintr-o familie simplă, de origine greacă, și a descoperit încă din copilărie fascinația pentru artă. După o perioadă în care a studiat grafica, s-a orientat către actorie, absolvind Facultatea de Arte Frumoase din cadrul Universităţii Dokuz Eylül. Cariera sa a început pe scenă, în cadrul teatrelor din Ankara și Adana, înainte de a cuceri televiziunea. Debutul său pe ecranul mic a avut loc în 2003, cu serialul „Bir İstanbul Masalı”, urmat de o serie de apariții în producții de succes.

O invingătoare în lupta cu o boală necruţătoare

Viața personală a actriței a fost marcată şi de momente dificile. În 2011, a fost diagnosticată cu cancer de sân, dar a reușit să învingă boala. A fondat o școală de teatru în Istanbul, Akademi 35 Buçuk, unde formează și azi tineri actori. Vahide Perçin este o actriță recunoscută și premiată atât pe plan național, cât și internațional, pentru talentul și versatilitatea sa. De-a lungul carierei, a fost răsplătită cu numeroase distincții importante, care îi confirmă statutul de una dintre cele mai apreciate figuri din cinematografia și teatrul turcesc. Vahide Perçin trăiește cu intensitate fiecare rol și tocmai de aceea publicul o urmărește cu admirație și cu emoție.

Nu ratați, de luni, de la ora 20:00, la Kanal D, „Minciuni de familie”, un nou serial tulburător, cu Vahide Perçin în rolul principal! Povestea intensă îi va ţine pe telespectatori cu sufletul la gură, în timp ce adevărurile ascunse ale unei familii aparent perfecte ies la lumină.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce mesaj cu subînțeles a postat Nicoleta Luciu pe internet după zvonurile despre divorț: “Fă-te că nu mă vezi, cum făceai și când plângeam.”

Cine este și cu ce se ocupa Andreea-Mihaela Băluță, femeia de care edilul a divorțat după 20 de ani de mariaj FOTO

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale continuă să-i lumineze sufletul: "De când ai plecat nu...

Vestea tristă care a zguduit fotbalul spaniol: Jesús de Miguel, atacantul echipei Tenerife, s-a stins din viață la doar 30 de ani, după o accidentare pe teren în timpul unui meci

Horoscop zilnic joi, 5 noiembrie 2026. O prietenie de ani de zile este pusă la încercare. O zodie descoperă care este prietenul care îi este cu adevărat alături

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro