Un nou sezon "Asta-i România!" începe duminica aceasta, la 14:30, la Kanal D!

Un nou sezon
Un nou sezon "Asta-i România!" începe duminica aceasta, la 14:30, la Kanal D!

Emisiunea de reportaje "Asta-i România!", una dintre cele mai apreciate producții TV din peisajul media autohton, prezentată de Mihai Ghiță, revine cu un nou sezon duminică aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D!

„Asta-i România!” spune de 14 ani poveștile românilor, explorând tradiții păstrate cu sfințenie, locuri și oameni, cu bune și cu mai puțin bune, trăgând semnale de alarmă atunci când e necesar, ajungând în cele mai îndepărtate cătune, comunități, dar luând și pulsul dinamic al orașelor românești.

„Noile reportaje de la <Asta-i România!> vor fi despre oameni, în primul rând, și despre România pe care o simțim, nu doar o vedem. Trăim în țara care uimește în fiecare zi, cu oameni care se lipesc de suflet.

De 14 ani vă spunem povestea simplă, nefardată, care, uneori, ne doare și pe noi, cei care facem emisiunea. Alteori, aceasta devine pansament pentru rănile colective, nevindecate încă…”, a declarat Mihai Ghiță, prezentatorul emisiunii.

România profundă continuă, așadar, să ne impresioneze și să ne uimească, în fiecare duminică, de la 14:30, prin intermediul reportajelor emoționante, realizate de o echipă de reporteri pasionați de profesia și misiunea lor.

Cu empatie, autoironie, precum și apreciere pentru oamenii care sfințesc locul și modelează în bine viața comunităților, emisiunea „Asta-i România!” rămâne martor onest al evoluției acestei țări. România ni se arată în continuare, prin intermediul reportajelor marca „Asta-i România!”, în toate nuanțele ei, ca într-o oglindă în care cu toții ne regăsim, începând de duminică, de la ora 14:30, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ileana Sterp, gânduri sincere pentru urmăritorii ei. Cu ce probleme se confruntă în prezent: “Nu pot să zic că îmi place foarte tare.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Și-a sărbatorit ziua de naștere în urmă cu doar câteva săptămâni, dar destinul i-a fost curmat brutal. Julieta Gallego, atleta de 24 de ani, printre VICTIMELE ACCIDENTULUI FEROVIAR care a îngrozit Spania:"O viață care s-a stins pe nedrept..."

Tristețe pentru comunitatea medicală din Cluj. Medicul Neeraj Sheoraj s-a stins din viață fulgerător la doar 35 de ani

Scandal MONSTRU! La date-ul NEFILMAT, Valentin i-ar fi propus Danielei să... Vezi mai mult

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro