Elena Udrea este mai fericită ca niciodată, mai ales de când a fost eliberată și poate să petreacă timp alături de fiica ei.
Bucurie mare pentru Elena Udrea, care de curând a serbat-o pe fiica ei, în vârstă de 7 ani. Aceasta a adunat mai multe fotografii de când Eva era mică și a făcut și o postare emoționantă în care și-a cerut iertare pentru toate momentele în care nu a putut să fie lângă ea. Și-a promis că îi va fi alături de acum în fiecare clipă și că va încerca să umple golurile în care nu a putut să o vadă crescând. Pe lângă momentele frumoase alături de ea, Elena Udrea și iubitul ei au adoptat un pui de pisică pe care să îl dăruiască fiicei lor, un cadou pe care Eva și-l dorea de foarte mult timp, așa că în cadrul unui interviu, fostul politician a vorbit despre asta.
Elena Udrea face tot posibilul să petreacă mai mult timp cu fiica ei
Acum, revenită acasă, Elena Udrea a mărturisit că își dorește să nu își irosească timpul cu persoane care nu sunt importante pentru ea și să se axeze pe cea mică. „La 08.30 Eva începe orele și termină programul la 17.00. Între timp, mă întorc acasă să mă pregătesc de activitățile mele. Încerc ca cea mai mare parte din ce am de făcut să fac de acasă, să îmi programez în Corbeanca eventualele întâlniri care nu pot fi rezolvate online și, dacă e cazul vin până în oraș. Le organizez astfel încât să ajung în București, o dată de două ori pe săptămână, nu mai mult. Așa cum am mai spus, nu îmi mai irosesc timpul cu lucruri și oameni care nu sunt cu adevărat importanți pentru mine. Am multe planuri pe care le pun în practică acum, pas cu pas, ca să citez un cunoscut. Merg să o iau pe Eva, doar eu sau și cu Adrian uneori.Însă nu vreau să lipsesc nici dimineața, nici la terminarea programului ei. Încerc să recuperez tot ce am pierdut în acești ani în care am fost departe de ea.”, a mai povestit Elena Udrea.
Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro