Traditii in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul: de ce e interzis vinul rosu

Traditii in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul: de ce e interzis vinul rosu
Traditii in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul: de ce e interzis vinul rosu

Creştinii ortodocşi cinstesc în fiecare an, pe 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, sărbătoarea fiind considerată zi de post. Conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză.

Iată şi alte superstiţii de care ţin cont bătrânii din satele din Bărăgan. “În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Se iartă păcatele grele

De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.

Citeste mai multe aici.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Ghiorghiu, previziune cutremuratoare: "Un bloc turn va lua foc"

ULTIMA ORĂ în TV! Unde revine Măruță

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Un gol pe care nu-l poate umple nicio victorie. Lionel Messi SE RETRAGE DIN FOTBAL după moartea tatălui său. Va mai reveni pe teren sau este FINALUL CARIEREI: "Este o decizie care îi aparține exclusiv și personal. Trebuie lăsat..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro