Tot ce trebuie să știi despre noua ordonanță de urgență! Iată tot ce se va schimba din 1 iunie

ordonanță de urgență, 1 iunie, schimbări, noua ordonanță

Începând cu 1 iunie, va fi introdusă o nouă ordonanță de urgență. Iată proiectul care urmează să fie discutat, precum și ce se va schimba.

Începând cu data de 1 iunie, va trebui să ne readaptăm unui nou set de reguli, aferent unei noi ordonanțe de urgență. Totoată, proiectul acestei noi ordonanțe va fi discutat într-o ședință de Guvern, existând chiar posibilitatea instaurării acesteia.

Premierul României,  Ludovic Orban, a menționat că această propunere vizează introducerea unor noi măsuri de protecție, în contextul pandemiei de coronavirus, iar proiectul va intra în vigoare de pe 1 iunie, putând fi adoptat chiar la finalul lunii în curs.

Citeste si: Nelu Tătaru, informații de ultimă oră despre redeschiderea plajelor

Tot ce trebuie să știi despre noua ordonanță de urgență

Proiectul va fi discutat în cadrul unei ședințe de Guvern, înainte de aprobare, urmând să intre în vigoare în curând. „Avem proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri active în perioada de după 1 iunie. Rugămintea noastră este ca acest proiect să intre în prima lectură deoarece ieri am primit foarte multe propune pe la partenerii sociali… El este în avizare. El îşi va produce efectele…” a declarat un secretar de stat, potrivit Huff.ro.

ordonanță de urgență, 1 iunie, schimbări, noua ordonanță

„Îl introducem în primă lectură. Atenţie, el trebuie să intre în vigoare până la data de 1 iunie pentru că practic reglementează chestiunea măsurilor active, menţinerii şomajului tehnic, noilor măsuri active după data de 1 iunie şi trebuie să intre în vigoare până la 1 iunie deci îl introducem în primă lectură şi mai facem o şedinţă mâine sau poimâine,” a continuat acesta.

Citeste si: Vești bune! Țara preferată de români pentru vacanțe și-a redeschis cafenelele şi restaurantele

Ce se va schimba începând cu 1 iunie? Este vorba de noi măsuri de relaxare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat la începutul acestei săptămâni că în perioada următoare vor fi adoptate noi măsuri de relaxare, totul depinzând, însă, de evoluția pandemiei. Printre aceste măsuri de relaxare ce ar putea intra în vigoare începând cu 1 iunie se numără: deschiderea restaurantelor și a teraselor.

ordonanță de urgență, 1 iunie, schimbări, noua ordonanță

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 30 iulie 2026: O zodie vrea să își renegocieze salariul și are șanse mari să primească bani în plus- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Mai mult decât atât, începând cu data de 15 iunie, autoritățile discută deschiderea seonului estival și, implicit, a plajelor. Totodată, șomajul ethnic va fi prelungit și după data de 1 iunie, pentru firmele care au fost afectate de pandemia de coronavirus.

Citeste si: Când se redeschid terasele și plajele! Anunțul oficial făcut de Nelu Tătaru: „Ne gândim la...”

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Când se redeschid terasele și plajele! Anunțul oficial făcut de Nelu Tătaru: „Ne gândim la...”

Deodorantul și antiperspirantul nu sunt același lucru. Când se folosește fiecare, rezolvă probleme diferite

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

A PLECAT DIRECT la Iosif, la Vaslui, și a rămas fără cuvinte. Nu credea că va vedea asta! Ce a descoperit Lucia după ce A AJUNS ACASĂ la fostul concurent din Casa Iubirii: "Vreau să știți că..."

Doğukan Güngör, care joacă rolul Fatih în serialul „O dragoste”, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprins celebrul actor dincolo de platourile de filmare

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro