Tot ce trebuie să știi despre fertilizarea in vitro!

Ce este fertilizarea in vitro

Multe cupluri se confruntă cu suferința imposibilității de a fi părinți. Din fericire, medicina din prezent poate ajuta aceste persoane, prin fertilizarea in vitro.

În cadrul emisiunii „Dimineața cu noi”, Ioan Boleac, medic primar obstetrică și ginecologie, a explicat ce reprezintă această procedură, ce șanse are, dar și ce riscuri poate provoca.

Ce este fertilizarea in vitro

Ioan Boleac explică totul despre fertilizarea in vitro, în cadrul emisiunii „Dimineața cu noi” [Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Cum îi explicăm adolescentului că părinții divorțați au o altă relație?

La nivel mondial, studiile arată că 1 din 6 cupluri se confruntă cu infertilitate.

Datorită tehnologiei avansate, aceste persoane au totuși șansa să devină părinți, cu ajutorul medicilor.

„Fertilizarea in vitro este o tehnică de reproducere umană asistată, o folosim pentru pacientele care au dificultăți în a obține un copil, care sunt diagnosticate cu infertilitate. Este o succesiune de etape, ce începe  în momentul de stimulare ovariană, care este un tratament injectabil, pentru a crește cât mai mulți feliculi pe ovare. Urmează puncția ovariană, în care se retrag celulele sexuale feminine. Apoi se fertilizează ovocitele cu celulele sexuale masculine, în laborator.”, a explicat ginecologul.

Cum ne dăm seama că suntem infertili

În ce constă tratamentul de fertilizare in vitro [Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Polipul endometrial poate fi cauza problemelor de sarcină?

Doctorul a mărturisit că infertilitatea se depistează după ce timp de un an, după o activitate sexuală regulată, femeia nu poate rămâne însărcinată. Șansele unui cuplu fertil, care nu are nicio problemă de fertilitate pe o lună de ovulație, se situează în jurul a 20%. Într-un an, 90% din cupluri obțin o sarcină.

„Este necesară o consultație cu un specialist în fertilitate, care să evalueze care sunt problemele în cuplul respectiv. Este nevoie de o serie de analize și investigații, pentru a vedea dacă sunt probleme ce pot fi îndreptate, înainte de a începe procedura. Sunt și unele cazuri în care fertilizarea in vitro are șanse de reușită extrem de reduse și atunci se poate să recurgem la fertilizare in vitro cu ovocite donate, de la altă femeie. ”, a declarat specialistul.

În momentul în care ajungem la medic, este nevoie de analize de sânge, de analize ce depistează infecții, ecografie sau alte investigații imagistice, pentru a vedea dacă uterul este sănătos. Ulterior, cuplul discută cu specialistul schema de tratament, moment în care femeia învață cum să își administreze medicația zilnică, care este injectabilă.

În ce constă procedura de fertilizare in vitro

Sfaturi pentru fertilizare in vitro [Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Care este hormonul care ne împiedică să slăbim. „Niciodată hormonii în exces nu sunt buni. Tot timpul trebuie să existe un echilibru.”

Fertilizarea in vitro este eficientă, deoarece crește șansele unui cuplu infertil, de a avea copii, de la 5% la 35%-45%. Din nefericire, o astfel de sarcină, obținută pe cale artificială, are mai multe riscuri față de una naturală. Spre exemplu, cresc riscurile de avort sau de sarcină extrauterină. Însă, există posibilitatea ca rezultatul să nu apară de la prima încercare, dar se poate reveni la medic, pentru o repetare a procedurii. Această perioadă vine cu foarte mult stres pentru cuplu.

Citește și: Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 18 iulie 2026: Semnul zodiacal care pleacă singur într-o vacanță în străinătate. Acolo are parte de aventura vieții sale- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

„De regulă, dacă ne referim la protocolul scurt, care este cel mai folosit în prezent, tratamentul injectabil durează în medie 9-11 zile. În această perioadă, ea își face tratamentul injectabil și merge la clinică de 2-4 ori, pentru a face o ecografie și a aprecia cum cresc foliculii ovarieni, care este rezultatul tratamentului de stimulare și apoi se decide momentul puncției ovariene. Înainte de puncție, ea primește o medicație specială, după care la 36 de ore, are loc această procedură. Se face sub anestezie, poate fi dureroasă, de aceea se apelează des la anestezia generală.”, a explicat doctorul ginecolog.

Cum știm că suntem infertili [Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Cât de importantă este comunicarea într-un cuplu. ”Învățăm să trăim cu faptul că suntem diferiți.”

Ioan Boleac a declarat că procedura durează în jur de 15-20 de minute, iar riscurile pot consta în  infecții, sângerare, sau leziuni vasculare, în cazuri excepționale. După puncția ovariană, are loc procedura de fertilizare, în laborator, în care se obține un embrion, mai excat, viitorii copii.

„Totul se întâmplă în spatele unor uși închise, embrionii sunt cultivați într-o atmosferă specială, pentru o perioadă ce variază între 2-6 zile, apoi are loc transferul embrionilor în uter, fără anestezie. Durează 10 minute și este nedureros. La 9-14 zile de la transfer, se face testul de sarcină.”, a mărturisit medicul.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce înseamnă burnout. Impactul asupra performanței profesionale și a vieții personale

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa partenerului ei. Cumnatul victimei și vecinii SCOT LA IVEALĂ DETALII SFÂȘIETOARE! Ce se întâmpla în familia lor și când A FOST VĂZUTĂ ULTIMA DATĂ: "A săpat o groapă, dar a lăsat-o în..."

VIDEO Radiografiile șocante ale tinerilor care vapează: un pericol major pentru sănătatea plămânilor

Andreea cedează chiar în fața lui Mario: „Mi-ai zdruncinat sufletul”. Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de miercuri, 15 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro