Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți! "M-au certat prin mesaje că am încălcat teritoriul porcilor mistreți!"

Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți! "M-au certat prin mesaje că am încălcat teritoriul porcilor mistreți!"
Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți! "M-au certat prin mesaje că am încălcat teritoriul porcilor mistreți!"

Artista nu obișnuiește să aibă astfel de ieșiri pe rețelele de socializare, însă de această dată, nu s-a mai putut abține.

Theo Rose este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste, de la noi din țară. Aceasta are succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, având o frumoasă căsnicie alături de partenerul său, Anghel Damian, dar și de băiețelul lor, Sasha. Cu toate acestea, recent a postat în mediul online o reacție destul de vehementă în ceea ce privește comentariile unor persoane, care în loc să îi aprecieze grija, i-au reproșat faptul că ar fi încălcat teritoriul porcilor mistreți.

Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți

Citește și: Cum o ajută Anghel Damian pe Theo Rose în evidența banilor pe care îi câștigă? „El e un tip foarte pragmatic, el vede lucrurile și în cariera mea!”

Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți!

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cum s-a schimbat viața artistei Theo Rose de când a devenit mamă și cât de implicat este Anghel Damian în creșterea copilului. “E fix ce mi-am dorit să văd într-un copil

În cursul zilei de ieri, aceasta a postat un filmuleț pe contul său de TikTok, acolo unde a vorbit despre ultimele comentarii primite, în urma atenționării sale cu privire la porcii mistreți. Astfel, Theo Rose a ținut să precizeze că nu a încălcat niciun teritoriu al acestora, și pur și simplu se afla într-o plimbare de seară, alături de partenerul său, Anghel Damian, plimbare în care au dat peste… un porc mistreț.

„M-au certat prin mesaje că am încălcat teritoriul porcilor mistreți… Eu nu m-am plimbat prin pădure aseară, oameni buni. Eu eram pe trotuar, eram pe lângă Ambasada SUA, ca să nu mă băgați la bănuieli, nu am avut nicio treabă pe la Ambasada SUA, eram în trecere pe acolo, în cazul în care vă gândeați că am avut combinații la nivel înalt și meritam să mă mănânce porcul mistreț.

Eram pe trotuar, și pe trotuarul de vis-a-vis de trotuarul pe care circulam eu împreună cu soțul meu, era un porc mistreț, înțelegeți? Eu vă spuneam că sunt porci în pădurea Băneasa în ideea în care acești porci mistreți, ies pe străzile cartierului și să aveți grijă… și eu… vă ziceam să aveți grijă dacă aveți obiceiuri d-astea sănătoase, să vă plimbați seara, să faceți jogging, ce faceți voi, să aveți grijă pe unde, că mai sunt porci mistreți, să nu vă mănânce porcii… și voi în spuneți că am încălcat…? Le-a încălcat teritoriul lor cine a construit cartierul Băneasa peste pădure! Ăia, nu noi!”, a declarat Theo Rose, în filmulețul postat pe pagina sa de TikTok.

Citește și: Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți!

[Sursa foto: TikTok]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum s-a schimbat viața artistei Theo Rose de când a devenit mamă și cât de implicat este Anghel Damian în creșterea copilului. “E fix ce mi-am dorit să văd într-un copil.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Cine sunt Sfinții pomeniți în această zi și ce rugăciune este bine să rostești

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro