Tensiuni pentru Babasha, la un concert. Artistul a fost lovit cu sticle pe scenă. Cum a reacționat acesta: „Îmi cer scuze, eu am plecat!”

Tensiuni pentru Babasha, la un concert. Artistul a fost lovit cu sticle pe scenă. Cum a reacționat acesta: „Îmi cer scuze, eu am plecat!”
Tensiuni pentru Babasha, la un concert. Artistul a fost lovit cu sticle pe scenă. Cum a reacționat acesta: „Îmi cer scuze, eu am plecat!”

Babasha a susținut un concert la Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, însă apariția lui pe scenă a fost marcată și de câteva tensiuni.

Babasha este unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului, îndrăgit pentru melodiile și aparițiile sale din ultima perioadă. De curând, acesta a avut parte de momente tensionate pe scenă la Moldova Nouă. În momentul în care a urcat pe scenă, acesta a fost lovit de o sticlă aruncată din mulțime, iar gestul l-a deranjat, oprind pentru câteva momente spectacolul. „Cine a făcut treaba asta? Dacă nu spuneți, plec! Las microfonul și plec! Nu e frumos din partea voastră, eu am bătut un drum foarte lung ca să vin să vă cânt. Nu e frumos să aruncați cu sticle în mine, OK?”, a spus artistul către public. Chiar dacă situația nu a fost deloc una plăcută, tânărul a încercat să își păstreze calmul și să încânte fanii prezenți la concert.

Babasha a plecat de pe scenă, după un alt incident asemănător, în aceeași seară

Citește și: Babasha, dezvăluiri despre viața sa! Cum a ajuns să treacă peste perioada depresiei și să își găsească drumul în viață? „Sora mea m-a motivat pe mine cel mai mult în viața asta

Babasha

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cine este Babasha. „Indiferent de toate huiduielile lumii, eu tot aș fi acceptat, pentru că așa ceva este o dată în viață!”

Artistul a continuat să cânte, când dintr-un alt colț al publicului o altă sticlă l-a lovit, iar acela a fost momentul în care s-a hotărât să oprească concertul. „Îmi cer scuze, eu am plecat!”, a fost mesajul cu care Babasha a încheiat seara. Tânărul a trecut printr-o situație tensionată și anul trecut, în luna iunie, atunci când trupa Coldplay a concertat pe Arena Națională, iar artistul a fost chemat în deschidere. Pe măsură ce Babasha cânta, o parte din public a început să îl huiduie intens, însă a fost în continuare susținut de trupă. Momentul a atras atenția și la nivel internațional, iar ulterior Babasha a explicat că a fost ales de trupa britanică să urce pe scenă, iar alegerea a fost făcută în funcție de topurile muzicale, așa că a făcut o probă de sunet cu Chris Martin. A doua seară, Chris Martin a spus că a rămas șocat de cele întâmplate, iar Babasha a urcat din nou pe scenă cu aceeași melodie, însă nu a mai fost primit cu răutate.

Babasha

[Sursa foto: Instagram]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Babasha. "Indiferent de toate huiduielile lumii, eu tot aș fi acceptat, pentru că așa ceva este o dată în viață!"

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi spun clar, ai grijă că sunt..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată îi poate aduce unei zodii câștiguri financiare importante

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro