Stiluri vestimentare pe care să le adopți în 2021 pentru a fi în trend

Haine şi accesorii în trend
Articole vestimentare la modă, care nu trebuie să-ţi lipsească

Ce stiluri vestimentare spun specialiștii că putem aborda în 2021 pentru a fi în trend

Când vine vorba despre stil, încercăm să ne ghidăm de fiecare dată după spusele specialiștilor. Dacă ne place cum îi stă unei vedete cu o anumită piesă vestimentară, o vom încerca și noi.

În cele mai multe dintre cazuri, acest lucru se întâmplă pentru că ne plac vedetele pe care le urmărim și încercăm să le copiem. 

Acestea sunt stilurile vestimentare pe care am putea să le abordăm

Chiar dacă ne place un anumit stil vestimentar pe care îl are vedeta noastră favorită, nu înseamnă că și nouă ni se va potrivi la fel de bine.

Fiecare persoană e unică și ar trebui să aibă propriul stil, dar de câteva reguli vestimentare e musai să se țină cont.

Citeste si: Confruntare dură la Bravo ai stil – Celebrities. Au ieșit scântei între Andreea Tonciu și Calina

Articole vestimentare la modă, care nu trebuie să-ţi lipsească[Sursa foto: PixaBay]

Specialiștii sunt de părere că ținutele simple, dar de efect, accesorizate din belșug, vor lua ochii tuturor.

Pentru primăvară-vară 2021, salopetele vor fi la mare căutare Cu accesoriile potrivite, salopeta poate fi purtată oricând, chiar și la petreceri.

Pantalonii scurți, din piele, cu topuri strălucitoare sunt mereu alegerea potrivită. 

Denimul va fi mereu la modă, așa că nu ezita în a alege fuste din denim, pantaloni scurți sau lungi. Orice ți se potrivește, va fi de efect.

În perioada toamnă-iarnă, la modă vor fi fustele trapezoidale, fustele creion și cele din piele, dar și pantalonii scurți la care putem adăuga jambiere. 

2021 este anul creativitatii la toate marile case de modă[Sursa foto: PixaBay]

Nu evita să încerci combinații vestimentare pe care le-ai evitat anii trecuți. Orice schimbare îți poate aduce o mai mare încredere în sine. 

Citeste si: Primele imagini cu noua iubită a lui Livian, Florentina! Cu ce se ocupă

Încearcă să ții cont de ce se poartă în fiecare an, dar adaptează fiecare ținută în funcție de plăcerile tale. 

Doar tu știi ceea ce ți se potrivește! Fii tu însăți și astfel vei împrăștia stare de bine peste tot, în jur!

 

 

 

 



Citește și:

Care sunt cele mai ciudate rochii purtate de concurentele "Bravo ai stil! Celebrities!"? FOTO!

Expert in beauty, Dana Sota ofera tipsuri de ingrijire a pielii de sub masca de protectie

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro