Steluța Rodica Coposu s-a stins din viață în această dimineață! Sora cea mică a lui Corneliu Coposu avea vârsta de 92 de ani

Steluța Rodica Coposu s-a stins din viață în această dimineață! Sora cea mică a lui Corneliu Coposu avea vârsta de 92 de ani

Mesajul prin intermediul căruia a fost transmisă tragica veste, a căzut că un trăsnet în dimineața acestei zile, atunci când a fost publicat de către Fundația Corneliu Coposu.

Steluță Rodica Lucia Coposu s-a născut pe data de 26 septembrie 1932, în județul Sălaj. Atunci când vine vorba despre studiile sale, se pare că aceasta a urmat cursurile primare în mai mult de 3 localități diferite, apoi studiile liceale în Alba-Iulia, dar ulterior și Școala Centrală de fete din București. În perioada anilor 1947-1951, Rodica Coposu a urmat cursurile Liceului de fete nr. 12(azi, Colegiul ”Titu Maiorescu”), apoi cursurile Institutului Politehnic din București. Primul său loc de muncă a fost la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București, conform celor detaliate în anunțul acestei dimineți.

Steluța Rodica Coposu s-a stins din viață în această dimineață

Citește și: Una dintre verișoarele lui Ion Iliescu a fost și ea prezentă la funeralii, deși starea de sănătate nu îi permitea! Ce a declarat fiul acesteia, care a însoțit-o?

Steluța Rodica Coposu s-a stins din viață în această dimineață! [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Gigi Becali, prezent la funeraliile fostului președinte, Ion Iliescu! Ce a declarat patronul de la FCSB, după ce și-a prezentat condoleanțele?

În cursul acestei dimineți de 7 august 2025, un anunț cutremurător a zguduit o țară întreagă. Steluța Lucia Rodica Coposu, cea care îi era sora mai mică a lui Corneliu Coposu, s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Anunțul trecerii sale în neființă a fost făcut de către Ion-Andrei Gherasim (Președinte executiv), pe pagina de Facebook a Fundației Corneliu Coposu, acolo unde a menționat și câteva detalii prețioase legate de aceasta. 

Printre cele menționate în tristul anunț legat de trecerea sa în neființă, s-a menționat și ziua în care aceasta, împreună cu sora sa Flavia Bălescu-Coposu, au decis să înființeze Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor. Acest lucru s-a întâmplat la data de 17 iulie 1996, iar în anul 2009, cele două au fost decorate de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.

"Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunț că în dimineața aceasta, doamna președinte a Fundației Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului și ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, STELUȚA LUCIA RODICA COPOSU a urcat la Cer să-i întâlnească pe toți cei dragi ai săi.

”Rodi s-a născut sub semnul Balanței, care nu i-a fost favorabilă și care, arareori, a înclinat în favoarea ei. Venirea ei pe lume a fost marea bucurie a vieții mele. Dumnezeu mi-a dăruit o jucărie vie de care am beneficiat trei ani neîntrerupt (până în momentul când a plecat la liceu, la Beiuș- n.n.). Îmi amintesc și eu (și spuneau și părinții) că a fost copilul cel mai cuminte și cel mai puțin pretențios dintre noi, pregătită parcă pentru viața ce o aștepta. Era veșnic surâzătoare, cu un păr bogat blond și ondulat și cu două gropițe mici, veșnic prezente pe fețișoara ei veșnic surâzătoare.(...)

Citește și: Sărut pasional între Alexandru și Diana! Cei doi concurenți au uitat de emoții și și-au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Pentru familie, ea a devenit stâlpul siguranței. Și-a dedicat întreaga capacitate materială și spirituală pentru folosul familiei și al tuturor celor care i-au cerut sprijinul. Generozitatea a moștenit-o de la mama, toleranța și dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata și de la Doina și se poate spune că a cules de la fiecare dintre noi calitățile pe care nu le-a păstrat pentru ea, ci le-a dăruit celor ce aveau nevoie."- Flavia Bălescu Coposu

Bunul Dumnezeu Să-i dăruiască iertarea păcatelor și Să-i aducă odihna cea veșnică!", a fost mesajul transmis pe pagina oficială de Facebook a Fundației Corneliu Coposu, de către Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv.

Steluța Rodica Coposu s-a stins din viață în această dimineață! [Sursa foto: kanald.ro]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nepotul fostului președinte al României, în vârstă de 74 de ani, a ieșit public și a făcut primele declarații la doar o zi după decesul unchiului său! Ce a avut de spus acesta?

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă

MESAJE PENTRU PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Ce urări le poți trimite elevilor, părinților și profesorilor pentru a marca începutul anului școlar 2026-2027: „Să te bucuri de fiecare clipă și să pășești cu entuziasm pe drumul cunoașterii. Mult succes la învățătură!”

Ea este cea mai importantă și iubită femeie din viața renumitului actor Tayanç Ayaydın, care joacă rolul Güven, tatăl lui Yaman, în serialul Inimă rebelă

Rezumat episodul 128 „O dragoste”, difuzat miercuri, 2 septembrie 2026, la Kanal D: Asil îi spune lui Elif că nu se va mai căsători cu ea

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro