Soțul regretatei Marinela Chelaru, Adrian Cula, și-a exprimat o dorință cu privire la ceea ce urmează de acum înainte, după pierderea soției sale! Care este regretul acestuia?

Soțul regretatei Marinela Chelaru, Adrian Cula, și-a exprimat o dorință cu privire la ceea ce urmează de acum înainte, după pierderea soției sale! Care este regretul acestuia?
Soțul regretatei Marinela Chelaru, Adrian Cula, și-a exprimat o dorință cu privire la ceea ce urmează de acum înainte, după pierderea soției sale! Care este regretul acestuia?

În urmă cu doar câteva zile, vestea tragică a trecerii în neființă a actriței a căzut ca un trăsnet pe întreaga Românie.

Îndrăgita actriță Marinela Chelaru s-a stins din viață la vârsta de doar 66 de ani, după o viață în care a reușit să aducă zâmbetul pe buze pentru publicul său, câteodată doar și prin simpla sa prezență, pe lângă întreaga sa activitate de pe scenă. În ciuda succesului pe care îl avea în carieră la un moment dat, problemele de sănătate au devenit din ce în ce mai serioase, iar odată cu anul 2024, acestea s-au înrăutățit, imediat după ce a suferit cele 4 AVC-uri. Deși soțul său i-a fost aproape în toată această perioadă și dincolo de ea, se pare că în cele din urmă, sfârșitul a venit mai devreme decât era așteptat.

Soțul regretatei Marinela Chelaru, Adrian Cula, și-a exprimat o dorință cu privire la ceea ce urmează de acum înainte, după pierderea soției sale

Citește și: Mara Bănică, mesaj emoționant despre actrița Marinela Chelaru. Când a întâlnit-o prima dată și cum arăta la un ultim interviu: “Extrem de empatică și…nefericită cu bolil

Care este regretul acestuia?

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Doliu în lumea teatrului românesc! Actrița Marinela Chelaru s-a stins din viață la 66 de ani!

Recent, acesta a acordat un interviu în care a vorbit despre regretata sa soție, Marinela Chelaru, cea care nu se mai află printre noi, din nefericire, după o viață în care a adus zâmbetul pe buze unui întreg public. Astfel, Adrian Cula și-a exprimat și o mare dorință de-a sa, în legătură cu iubita sa soție, aceea ca lumea să continue să și-o amintească exact așa cum era, plină de viață. În plus, soțul actriței a dezvăluit și cum a decurs prima lor întâlnire.

„Vreau ca lumea să și-o amintească plină de viață, așa cum a fost mereu. Ea ajuta pe toată lumea.

Am fost 45 de ani împreună, din 1987. I-am fost alături tot timpul. Nu a fost singură, fără mine, niciodată. Eu am susținut-o și la facultate. Împreună cu cumnata am trimis-o acolo.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Astăzi, inimile iubitorilor de JAZZ sunt mai triste. A murit Florian Lungu, omul care a "respirat" muzica și a făcut din jazz o parte din SUFLETUL CULTURII ROMÂNEȘTI: "O mare parte din noi, cei care i

Era educatoare la grădiniță când ne-am cunoscut, într-un club undeva la Piața Rossetti. Eu îl frecventam, pentru că eram și eu implicat în evenimente culturale, discoteca, plus alte lucruri. Avea părul brunet, ochii mari. Și așa m-a dat gata, din prima. (…)

Suntem căsătoriți de două ori, cum ar veni. Niciodată nu am stat separați. Am făcut și nunta de argint. Era tot ce-mi doream. Era viața mea. Nu poți să respingi un om care e plin de viață lângă tine, doar dacă ai ceva cu capul. Lângă ea nu te plictiseai. O zi nu semăna cu cealaltă. Totdeauna era cu totul altfel. Și eu o făceam să râdă. Ne-am completat totdeauna unul pe altul. (…) Ea-mi spunea „tati” și eu „Mița”!”, a declarat soțul Marinelei Chelaru, Adrian Cula, conform cancan.ro, completând și cu regretul său, acela că nu au avut nici măcar un copilaș împreună, fie el și înfiat: „Eu da, am regretul că nu am avut copii. Puteam înfia, i-am oferit această alternativă, dar ea nu a dorit. Iubea foarte mult copiii, dar a zis că dacă nu era din trupul său, nu poate. I-am zis că nu o pot acuza de nimic. Și ne-am dus viața până la capăt.”

Care este regretul acestuia?

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Doliu în lumea teatrului românesc! Actrița Marinela Chelaru s-a stins din viață la 66 de ani!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Astăzi, inimile iubitorilor de JAZZ sunt mai triste. A murit Florian Lungu, omul care a "respirat" muzica și a făcut din jazz o parte din SUFLETUL CULTURII ROMÂNEȘTI: "O mare parte din noi, cei care iubim jazz-ul, se duce la ceruri odată cu..."

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Prognoza meteo ANM luni, 9 noiembrie 2026. Meteorologii ANM anunță o zi deosebit de rece cu minime de până la −6 grade și ninsori la munte

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro