Sfinții Petru și Pavel 2025. Aceste 10 preparate trebuie să se regăsească neapărat pe masa tuturor gospodinelor

Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel
Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel

Descoperă în articolul de mai jos care sunt alimentele care nu trebuie să lipsească de pe masă în data de 29 iunie, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Mai sunt doar câteva zile până la prăznuirea celor doi mari sfinți din calendarul ortodox, și anume Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Gospodinele din întreaga țară pregătesc cu multă conștiinciozitate masa pentru această zi, dar și alimentele pe care trebuie să le ducă la biserică pentru a fi sfințite și pentru a fi apoi împărțite către cei nevoiași și către vecini.

În fiecare an, pe data de 29 iunie, o zi de mare sărbătoare pentru creștini, au loc Moșii de Sânpetru.

Petru era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici și despre el se spune că deseori Îl ruga pe Iisus Hristos să le explice apostolilor înțelesul tainelor credinței, fiind extrem de apropiat de Mântuitor, până la momentul din Grădina Ghetsimani, atunci când se leapădă de El de trei ori în fața soldaților.

Însă, după Învierea Mântuitorului, redevine din nou apropiat, iar despre acesta se spune că locuiește în Ceruri alături de Dumnezeu și de Iisus Hristos și că deține și cheile Raiului.

Sfântul Petru a fost fiul lui Iona și fratele lui Andrei, iar înainte de a deveni apostol s-a numit Simon, a fost căsătorit și a lucrat ca pescar. Iisus Hristos este cel care îi schimbă numele din Simon în Chefa care înseamnă piatră, de unde a venit apoi numele de Petru în greacă și în limba latină.

 

Citește și: Ce se împarte la biserică pentru liniștea celor adormiți, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2025

Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel
Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel[Sursa foto: Freepik]

Citește și: Se spală haine pe 29 iunie? Ține cont de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

 

De cealaltă parte, Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri după ce înainte de a-L cunoaște a fost asupritor al credincioșilor.

Despre Sfântul Pavel se știe că a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan, iar pe când mergea pe calea Damascului, i s-a arătat Iisus Hristos care l-a certat pentru atitudinea sa.

Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel
Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel[Sursa foto: Freepik]

Înainte de a fi credincios, Pavel se numea Saul, iar în întâlnirea lui cu Domnul, El i-a spus: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” – „Dar cine ești tu, Doamne?”, a întrebat Pavel.

„Sunt eu, Iisus, cel pe care îl persecuți”, a răspuns Hristos. 

După această întâmplare, el s-a convertit și s-a botezat la Anania. Apoi, se știe despre Sfântul Pavel că a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Biblie.

La porunca crudului împărat Nero, Sfântul Pavel a fost decapitat în anul 67. Sfinții Petru și Pavel au stat închiși pentru că le spuneau oamenilor că Iisus este fiul lui Dumnezeu și au murit în 29 iunie anul 67 d.Hr.

După o perioadă de post care a început pe data de 16 iunie și se sfârșește pe data de 29 iunie, gospodinele pregătesc alimente de dulce pentru a le împărți, dar și pentru a le pune pe masa de sărbătoare.

Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel
Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel[Sursa foto: Freepik]

De ce se pun mere pe masa de sărbătoare

Pentru sporul casei, se pregătesc pachete cu alimente care se duc la biserică pentru a fi sfințite. În aceste pachete trebuie să se regăsească: mere dulci, mere acrișoare, zarzăre, lapte, flori, miere faguri, colivă, colaci și alte alimente de dulce pe care apoi le poți împărți celor săraci, dar și celor dragi și prietenilor sau vecinilor.

Începând cu data de 29 iunie, femeile tinere au voie să mănânce mere pentru a fi sănătoase, însă femeile văduve pot consuma aceste fructe abia de la Sfântul Ilie încolo, așa că nu ar trebui să se regăsească pe masa lor.

Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel
Ce se pune pe masă de Sfinții Petru și Pavel[Sursa foto: Freepik]

De asemenea, femeile trebuie să așeze pe masa de sărbătoare și vase cu apă și vase cu vin pentru cei morți, dar și alte alimente de dulce care le-au plăcut celor plecați dintre noi. Aceste vase se împart apoi pentru ca cei morți să aibă ce să bea și pe lumea cealaltă.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2025. Ce semnificație aparte are această sărbătoare creștină

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Durere fără margini! Fiul de 5 ani al unui influencer a murit după o luptă cruntă cu gripa: „După 11 zile grele, s-a dus acasă, la Tatăl nostru”

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies