SATUL SOS – locul care este „acasă” pentru sute de copii

SATUL SOS – locul care este „acasă” pentru sute de copii
SATUL SOS – locul care este „acasă” pentru sute de copii

Au trecut 30 de ani de când SOS Satele Copiilor oferă un viitor copiilor vulnerabili din România. În 1993, au fost deschise porțile primelor două Sate SOS, în București și în Cisnădie, județul Sibiu. Altfel spus, primii copii care nu mai aveau alături familia biologică intrau în casele SOS de tip familial și o întâlneau pe Mama SOS, cea care le-a fost alături până s-au făcut mari.

Satul SOS a devenit „acasă” pentru cei mai vulnerabili, peste 500 de copii și tineri au crescut în casele SOS în toți acești ani și au primit îngrijirea potrivită. Programul SOS s-a tot extins. Au fost deschise două noi sate, în Bacău și în Brașov, și a început intervenția în comunitățile vulnerabile, pentru a ține familiile unite și a lupta împotriva separării copiilor de familia lor.

În cei 30 de ani, SOS Satele Copiilor a schimbat peste 100.000

de vieți, prin toate programele derulate.

„La SOS Satele Copiilor nu am doar un job, am o parte din viață!”

În casele SOS, copiii cresc alături de o mama SOS, care le este zi de zi sprijin, ca o mama bună.

Maricica Ciobanu este Mamă SOS în Satul SOS din Bacău de peste 10 ani, timp în care a crescut trei generații de copii.

Cu dedicare, cu multă dragoste, Mama Maricica le este alături zi de zi și îi pregătește pe copii pentru viață, iar apoi, când sunt mari, ei știu că au unde să revină, acasă! Acum, are în grijă 4 copii, 2 fete și 2 băieți

La SOS nu am doar un job, am o parte din viață. M-aș putea gândi la un om care sădește, într-un ghiveci, un pui de floare foarte sensibil, delicat și pe care îl descoperă în timp, având speranța că va crește, va fi puternic și frumos.

Am multe amintiri deosebite, poate cea mai recentă a fost de ziua mea, când Andreea, una dintre fetele din casa noastră, m-a așteptat în fața blocului cu un buchet frumos de crizanteme albe, care sunt florile mele preferate. O altă amintire plină de emoție a fost când o altă tânără m-a vizitat împreună cu fetița ei de 4 ani, iar fetița mi-a zis “BUNI”! Maricica Ciobanu, Mamă SOS, SOS Satele Copiilor – programul Bacău

În prezent, 150 de copii cresc anual în Satele SOS din România, se dezvoltă, sunt iubiți și se bucură de copilărie, ca într-o familie, așa cum ar trebui să o facă fiecare copil. Sprijinul pe care ei îl primesc este unul adaptat fiecărei nevoi în parte și sunt susținuți de o echipă întreagă de specialiști să devină cea mai bună variantă a lor, în momentul în care vor păși spre viața de adult.

De asemenea, prin programe de prevenire a separării copiilor de părinți, asociația este prezentă în comunități vulnerabile din 5 regiuni București-Ilfov, Teleorman, Bacău, Brașov și Sibiu. Peste 850 de copii sunt susținuți anual să rămână alături de familiile lor, să crească fericiți, iar părinții lor sunt sprijiniți să depășească cercul vicios al vulnerabilității.

FestiSAT – Festivalul Caritabil care marchează 30 de ani de viitor oferit copiilor vulnerabili

SOS Satele Copiilor sărbătorește cei 30 de ani de activitate în România și organizează un festival deschis publicului larg, pe 7 octombrie, între orele 14:00 și 22:00, la Arena Năstase & Marica Sports Club (Bucuresti, Intrarea Țărmului). Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-festisat-89275/

Fiecare bilet la FestiSAT achiziționat înseamnă un ajutor pentru copii, dar și o zi plină de activități în aer liber și un concert de bună calitate.

Niciun copil nu ar trebui să crească singur

Citește și: Andreea a izbucnit în lacrimi, în fața lui Ionescu! Ce se întâmplă între cei doi concurenți de la „Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Oricine se poate implica în povestea SOS Satele Copiilor România, printr-o donație online pe sos-satelecopiilor.ro sau un SMS cu textul MAMA, la 8864 (4 euro lunar).

Mai multe detalii găsiți pe canalele SOS: 

Website: sos-satelecopiilor.ro/

Pagina eveniment FestiSAT: sos-satelecopiilor.ro/festisat/



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Emilia Dorobanțu a rămas fără permis de conducere. Cine este bărbatul care o ajută pe artistă să ajungă la cântări: “Niciodată nu spune nu.”

Cât a costat rochia „reciclată” purtată de Mirabela Grădinaru la Chișinău. La ce eveniment a mai apărut în ea

Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Cum ne putem proteja de virusul West Nile? INSP anunță 58 de persoane infectate în România. Peste jumătate din cazuri au fost depistate în București și Ilfov

VIDEO George Clooney, Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția: eleganță, emoție și premiere de excepție

Horoscop duminică, 6 septembrie 2026: Zodia care se simte atrasă de cineva care nu seamănă deloc cu tiparul său obișnuit

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro