“Sâmbătă în 28, atunci am organizat totul pentru că se face mai înainte, nu se face în ziua în care se împlinesc doi ani!” Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian 

“Sâmbătă în 28, atunci am organizat totul pentru că se face mai înainte, nu se face în ziua în care se împlinesc doi ani!” Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian 

Pe data de 28 octombrie a avut loc pomenirea de doi ani a regretatului artist de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian. 

Maria Tărchilă, una dintre surorile lui Petrică Mîțu Stoian, a discutat despre pomana care a fost organizată de doi ani în memoria artistului. La începutul lunii noiembrie, se împlinesc doi ani de la decesul marelui artist Petrică Mîțu Stoian, iar în ultimul weekend, pe data de 28 octombrie a avut loc pomenirea de doi ani a cunoscutului artist de muzică populară. De asemenea, tot atunci o troiță a fost ridicată în curtea bisericii din satul natal al artistului și a fost sfințită. La împlinirea celor doi ani, pe data de 6 noiembrie, pachete vor fi împărțite la cimitirul din Craiova.  

Citește și: „Au fost doi ani foarte grei, încă cred că e viu. L-am visat de o grămadă de ori” Maria Tărchilă, pregătiri pentru parastasul de doi ani a lui Petrică Mâțu Stoian

Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian  [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Noi suntem familia lui.” Ce acuzații i-a adus Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mîțu Stoian, lui Doru Gușman

 

Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian 

Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian  [Sursa foto: Facebook]

Pomana de doi ani pentru marele artist a avut loc în acest weekend. A fost organizată personal de către sora îndrăgitului interpret de muzică populară, iar în curtea bisericii din Isaverna a fost ridicată o troiță în memoria acestuia.

 

" Am amplasat troița, am făcut parastasul și pomana în weekend-ul ce tocmai a trecut. Sâmbătă în 28, atunci am organizat totul pentru că se face mai înainte, nu se face în ziua în care se împlinesc doi ani. Am făcut și sfințirea troiței pe care am amplasat-o în curtea bisericii din sat, în memoria lui. A avut loc pomană de doi ani la restaurant și cam așa s-au desfășurat lucrurile. (...)  Așa am făcut acum, înainte de doi. Atunci, când se vor împlini cei doi ani, vom merge acolo la el la Craiova să facem o slujbă și o colivă și ceva pachete pe care să le împărțim la cimitir", a explicat Maria Tărchilă

Maria Tărchilă a oferit detalii despre parastasul de doi ani al lui Petrică Mîțu Stoian  [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Au fost doi ani foarte grei, încă cred că e viu. L-am visat de o grămadă de ori” Maria Tărchilă, pregătiri pentru parastasul de doi ani a lui Petrică Mâțu Stoian

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”

CE I-A DEZVĂLUIT sora lui Lucian Isar unui artist celebru care voia să afle vești despre el și CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ULTIMELE CLIPE ALE VIEȚII SALE e sfâșietor: "Nu s-a lăsat până când a..."

Val de căldură în Europa. Cum să faci față nopților tropicale. Iată sfaturile experților

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro