Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

Colibița - ”marea de munte” a Transilvaniei

Cea mai îndrăgită emisiune de călătorii, ”ROventura” ne invită sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, să pornim în prima aventură a acestui an, odată cu debutul unui nou sezon, la Kanal D.

Împreună cu George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, începem anul în forță, descoperind un loc desprins parcă din basme, într-o călătorie de poveste. Mergem la “marea de la munte”, cum frumos se mai spune stațiunii Colibița, pitoreasca așezare de la poarta Transilvaniei, județul Bistrița-Năsăud, un loc unic în care bogățiile naturale, precum și investițiile în infrastructura turistică au adus acest loc în atenția tuturor.

Odată ajunși la “marea de la munte”, stațiunea Colibița, pitoreasca așezare bistrițeană de la poalele munților Bârgău și Călimani, vom fi martorii unui spectacol al naturii, acolo unde cerul și pământul, oglinda de apă a lacului, ceața și norii spectaculoși ne trec, parcă, prin toate cele patru anotimpuri într-o zingură zi.

Calitatea aerului a adus turiști aici, încă din anul 1923, iar acum, ajutată și de frumusețea lacului de acumulare, Colibița e un nume scris cu litere de-o șchioapă pe harta turismului de sănătate.

Cu o adâncime medie de 80-90 de metri, o lungime de aproape 7 kilometri și o suprafață de 270 de hectare, lacul Colibița adună și spune povești de neuitat, iar o plimbare, pe luciul apei, cu velierul, devine o experiență de neuitat.

Județul Bistrița-Năsăud, considerat a fi poarta Transilvaniei, e un ținut pe a cărui coroană stă, la loc de cinste, și nestemata Colibița. Bogățiile naturale precum și investițiile în infrastructură au atras și agenții economici, care au pus aici suflet, energie și bani, pentru dezvoltarea unor locuri în care turiștii să se simtă răsfățați. În plus, locul acesta a fost binecuvântat și de energia bună pe care au manifestat-o oaspeții care s-au bucurat, aici, de-a lungul timpului, de sesiunile de gătit în aer liber.

Lacul și la talpa muntelui fac ca locul acesta să pară desprins din cele mai frumoase povești, așa că nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, debutul noului sezon ”ROventura”, alături de George Mihai și Andreea

Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce a făcut Mădălina Apostol înainte să se stingă din viață și cum au arătat ultimele ore. Familia la care stătea a făcut declarații: “Acesta este adevărul! 100%.”

Nicușor Dan, un buchet de flori și o regulă de eleganță încălcată. Ce arată imaginile de la nunta lui Alexandru Nazare

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Mădălina Apostol a murit cu O DORINȚĂ NEÎMPLINITĂ ÎN SUFLET. Își făcuse planuri, spera că va avea timp să le ducă la capăt, însă NU a mai apucat. Tragedia I-A RĂPIT ȘANSA de a-și vedea visul împlinit: "Urma să își..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Cine sunt actorii din noul serial turcesc „Inimă de mamă”. Cum arată viața protagonistei dincolo de drama din serial

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro