Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Incursiune de poveste prin ținutul lui Brâncuși

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Incursiune de poveste prin ținutul lui Brâncuși
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Incursiune de poveste prin ținutul lui Brâncuși

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, să pornim într-o incursiune de poveste prin ținutul lui Brâncuși, Bucovina Olteniei, cum frumos îi spune Gorjului.

Se spune că fiecare gospodar din Baia de Fier împărățește câte-un crâmpei de Paradis. Cu o tradiție atestată de peste jumătate de mileniu, Baia este una dintre nestematele din salba de așezări pitorești din Oltenia de sub Munte.

Alături de roventurieni traversăm valea râului Galbenu și urcăm, cu fiecare serpentină, mai aproape de Rânca, perla coroanei turismului din partea asta de țară. Aici, imaginea Parângului, într-o zi senină de iarnă, e o priveliște ce-ți taie răsuflarea.

La cât de mari și impunătoare sunt coridoarele căscate în inima muntelui, am putea spune că gorjenii chiar s-au apucat să sape după comori, iar din anul 1870, când a menționat-o Odobescu, pentru prima oară, în însemnările sale, și până în zilele noastre, pare că nu s-a schimbat nimic.

Ajunși la Peștera Muierilor, Sala Minunilor e printre cele mai spectaculoase grote căscate în măruntaiele Parângului, pentru ca apoi să mergem și să-i cunoaștem pe pionierii turismului de la Rânca. 

O porțiune din celebrul drum al Regelui, cum a fost numit traseul strategic prin care Carol al II-lea tăia Carpații, în drumul său din Valahia spre Transilvania, în anii ‘30, ne taie răsuflarea cu frumusețea sa.

Tărâm legendar, unde tradiția oieritului este la fel de veche precum cea a mineritului, Baia de Fier își spune povestea, așa că nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o  nouă ediție a emisiunii ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Loga și Silvana Rîciu, mesaje pline de durere la cinci ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian: “Să nu îi uităm pe cei care nu mai sunt printre noi!”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro