Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, O călătorie de neuitat pe meleaguri dobrogene

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”,  O călătorie de neuitat pe meleaguri dobrogene
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, O călătorie de neuitat pe meleaguri dobrogene

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, să redescoperim farmecul bătrânei cetăți a Tomisului, prin intermediul unei călătorii la malul Mării Negre. 

Dacă la precedenta vizită aici, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, am descoperit farmecul Constanței de pe uscat, de data aceasta vom face, alături de aceștia, o călătorie pe apă, alintați de briză și însetați de povești marinărești.

De-aici, din fostul Golf al Delfinilor, un port turistic aflat în plină dezvoltare, începe plimbarea noastră, în leagănul valurilor, pe mare. După navigația pe întinderile parcă nesfârșite de ape, ne vom îndrepta pașii, alături de roventurieni, spre Muzeul Naţional al Marinei Române.

Organizată pe tematici, dar și cronologic, expoziția la care vom fi părtași la Muzeu cuprinde patru secții, desfășurate pe o suprafață impresionantă, pe cele două etaje ale muzeului. Aici vom putea admira evoluția navigației, încă din antichitate și până în zilele noastre, care este cu adevărat fascinantă.

Fie că vorbim de pasionați ori de simpli curioși, muzeul acesta fascinează pe oricine îi trece pragul și vom pleca de-aici încărcați de informații, care ne întăresc convingerea că suntem pe un tărâm de o frumusețe și de o importanță aparte. Vom vorbi despre caracterul latin al acestor locuri, dar și despre aura pe care o poartă Constanța și Dobrogea întreagă, din cele mai vechi timpuri, când, probabil tot pe Mare, a ajuns aici Sfântul Apostol Andrei, să propovăduiască strămoșilor noștri credința în Dumnezeu.

Incursiunea noastră pe meleagurile dobrogene va continua, apoi, la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”, supranumită și „Bethleemul Creştinismului Românesc”, ctitorită în jurul unei peșteri în care tradiția populară spune că ar fi trăit și ar fi săvârșit o bună parte din misiunea sa apostolică însuși Sfântul Andrei.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o ediție inedită ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

 

Credit foto: BLC Media

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce mesaj cu subînțeles a postat Nicoleta Luciu pe internet după zvonurile despre divorț: “Fă-te că nu mă vezi, cum făceai și când plângeam.”

Cine este și cu ce se ocupa Andreea-Mihaela Băluță, femeia de care edilul a divorțat după 20 de ani de mariaj FOTO

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale continuă să-i lumineze sufletul: "De când ai plecat nu...

Vestea tristă care a zguduit fotbalul spaniol: Jesús de Miguel, atacantul echipei Tenerife, s-a stins din viață la doar 30 de ani, după o accidentare pe teren în timpul unui meci

Horoscop zilnic joi, 5 noiembrie 2026. O prietenie de ani de zile este pusă la încercare. O zodie descoperă care este prietenul care îi este cu adevărat alături

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro