Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în orașul Nadiei Comăneci, la Onești

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în orașul Nadiei Comăneci, la Onești
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în orașul Nadiei Comăneci, la Onești

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, la porțile Moldovei, la Onești, acolo unde vom descoperi o așezare încărcată de frumos și istorie.

Alături de gazdele ”ROventura”, George Mihai și Andreea Străvoiu, ne începem călătoria de la Borzești, un loc în care patrimoniul ansamblului muzeal este unul impresionant, pentru ca apoi să facem oprire la Biserica din Borzești, dar și la Muzeul de Cultură și Artă Religioasă de aici.

Ajungem, cu pași repezi, în orașul Nadiei Comăneci, la Onești, un loc care se mândrește cu o istorie fabuloasă, însă a devenit mai degrabă cunoscut pentru industria petrochimică înfloritoare din perioada Comunismului, dar și post-revoluționară.

Aura Nadiei Comăneci, nume de referință în universul gimnasticii mondiale, este încă prezentă la Onești, în sala clubului sportiv municipal, care a împlinit deja 50 de ani de când oferă campioni în întreaga lume.

George Mihai și Andreea Străvoiu ne invită apoi să ne continuăm periplul prin județul Bacău, de data aceasta la Moinești, pentru un binemeritat popas, în parcul cu pini, un areal relativ restrâns, plin de frumusețe și bogății ale naturii. Parcul cu pini este singura rezervație naturală de pin negru din județ și una dintre puținele arii protejate, de acest fel, din țară.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mama Geta, șocată de prețul aurului din Turcia. Femeia a arătat totul urmăritorilor săi: “N-am văzut în viața mea! Mormane!”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro