Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în Munții Trascăului

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în Munții Trascăului
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în Munții Trascăului

Sâmbăta aceasta, emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită, de la ora 14:45, la Kanal D, în Munții Trascăului, pentru a afla povești uluitoare, ce abia așteaptă a fi descoperite.

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, ne vom îndrepta pașii către fosta cetate Apoulon, un loc care pare a fi într-o altă lume, ghidat doar de Piatra Craivii, pintenul de calcar ce răsare în zare. Craiva Veche, satul din care toți au plecat, acum mai bine de 50 de ani, din pricina unor alunecări de teren, reprezintă, totodată și locul în care unul dintre localnicii rămași a pus bazele unui atelier de fierărie antică, unde copiii pot veni, vedea, învăța și pune în practică această artă și meșteșug.

Atelierul fierarului e singurul loc din care mai răzbate căldură și se mai aude vreun sunet pe întinderea așezării de odinioară. Emanuel sau Komakiza, după numele fostului luptător dac, bărbatul pe care-l vom cunoaște în ediția de sâmbătă a emisiunii, a pus aici bazele unei experiențe pe care o trăiește intens, zi de zi și pe care o împărtășește și altora, cu bucurie.

Poveștile de călătorie de sâmbăta aceasta sunt într-o strânsă și firească legătură, respectând cronologia istorică, pentru că din bătrâna cetate Apoulon, ultimul refugiu al Regelui Decebal, ajungem la castrul roman de la Apulum, unde și-a avut sediul comandamentul Legiunii a 13-a Gemina, singura care a stat pe teritoriul Daciei pe toată perioada ocupației Imperiului Roman.

Descoperirile arheologilor au scos la iveală trei fortificații ce s-au ridicat una peste cealaltă, întregind astăzi istoria a două milenii într-o singură cetate.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Credit foto: Theodor Tudose



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul mamei Geta pentru Culiță Sterp, de ziua lui de naștere: „Pentru sufletul tău bun și pentru felul tău de a fi.”

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro