S-a deschis Mormantul Sfant dupa 500 de ani! Uite ce dovada incontestabila s-a descoperit!

S-a deschis Mormantul Sfant dupa 500 de ani! Uite ce dovada incontestabila s-a descoperit!

Zeci de ani, oamenii de ştiinta s-au intrebat daca Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim este cu adevarat locul in care Hristos a fost ingropat si din care a inviat dupa ce a fost rastignit.

Pentru prima data dupa 500 de ani, aceştia au reuşit sa obtina autorizatia de a deschide mormantul.
Pentru a-i impiedica pe vizitatori sa fure bucati din el, mormantul a fost imbracat in marmura din anii 1500. În secolele anterioare, faimoasa biserica a fost distrusa si reconstruita de atatea ori, incat expertii au inceput sa aiba indoieli referitor la localizarea exacta a mormantului si la continutul sau.
Arheologul Fredrik Hiebert, parte a echipei National Geographic, a declarat ca „lucrul care m-a uimit cel mai mult a fost atunci cand am inlaturat primul strat de praf si am descoperit o a doua bucata de marmura. Aceasta era gri, nu de culoare bej la fel ca cea din exterior si chiar in mijlocul ei era o cruce extrem de frumos inscriptionata. Nu aveam nicio idee ca un astfel de lucru se gaseste acolo”.
"Aceasta pare sa fie o dovada vizibila ca locul pe care pelerinii il venereaza astazi este intr-adevar acelaşi mormant pe care imparatul roman Constantin cel Mare l-a gasit in secolul al IV-lea şi pe care cruciatii l-au venerat. Este uimitor”, a mai adaugat arheologul, citat de The Mirror.
Citeste AICI textul complet.
sursa foto: centruldepelerinaj.ro

Te vei cutremura! Ultima previziune facuta de Baba Vanga se refera la romani: "Le este adus un strain! Pamantul, Apa si Focul il vor ajuta"

Arheologul Fredrik Hiebert, parte a echipei National Geographic, a declarat ca „lucrul care m-a uimit cel mai mult a fost atunci cand am inlaturat primul strat de praf si am descoperit o a doua bucata de marmura. Aceasta era gri, nu de culoare bej la fel ca cea din exterior si chiar in mijlocul ei era o cruce extrem de frumos inscriptionata. Nu aveam nicio idee ca un astfel de lucru se gaseste acolo”.

Profetiile teribile ale lui Pastor Salazar: se vor declansa cutremure in intreaga lume si Iisus va veni pe Pamant!

"Aceasta pare sa fie o dovada vizibila ca locul pe care pelerinii il venereaza astazi este intr-adevar acelaşi mormant pe care imparatul roman Constantin cel Mare l-a gasit in secolul al IV-lea şi pe care cruciatii l-au venerat. Este uimitor”, a mai adaugat arheologul, citat de The Mirror.

Citeste AICI textul complet.

sursa foto: centruldepelerinaj.ro

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

O femeie a fost mușcată de două ori de șarpele pe care a vrut să îl salveze. Ce s-a întâmplat după incident: “Un desen frumos pe spate.”

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

VIDEO Mașină făcută scrum pe DN1! Ce au găsit pompierii în vehiculul care A ARS CA O TORȚĂ i-a îngrozit. Șoferul era ars de viu: "În interiorul autoturismului..."

Mesajul lui Fuego în ziua în care a împlinit 50 de ani. Ce își dorește artistul: “Nu îl recunosc și nici nu-l vreau în buletinul meu.”

Diana, atac la adresa Alexandrei: „Toată lumea este în capul lui și tu stai și taci”. Aflați motivul pentru care cele două au ajuns să își arunce vorbe usturătoare  în ediția de luni, 24 august, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...

Video
Clipul zilei pe kfetele.ro