Mihai Trăistariu a reacționat imediat după ce a văzut că Andreea Bălan va face și ea parte din juriul de la Eurovision. Artistul nu s-a putut abține.
A apărut lista cu juriul de la Eurovision, conform unei fotografii de pe rețelele de socializare, iar din el face parte și Andreea Bălan. Cântărețul Mihai Trăistariu concurează și el anul acesta cu piesa „Infinity” și nu s-a putut abține în momentul în care a văzut-o și pe artistă pe listă. Într-o intervenție pentru Click, Trăistariu a spus ce crede despre asta. „Andreea Bălan nu ar trece nici măcar de preselecție, dacă ar concura ea la Eurovision.
Ce spune Mihai Trăitariu despre Andreea Bălan în juriul concursului
Mesajul artistului a continuat și a vorbit despre ce crede cu privire la juriul din această etapă de concurs. Mihai Trăistariu a amintit din nou și despre artista Andreea Bălan.
„În juriul Eurovision România se află în acest moment:
- o cântăreață care performează mai mult prin dans decât prin vocal;
- doi producători, care nu au avut legătură directă cu Eurovisionul, fiind în principal compozitori într-un studio;
- trei jurnaliști;
- și un compozitor( SINGURUL DIN ACEST JURIU- ANCORAT ÎN FENOMENUL EUROVISION).
Citește și: NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult- stirilekanald.ro
Întrebarea firească este: cum poate fi jurizat un artist care trebuie ales să reprezinte țara noastră la Eurovision... de oameni care nu au trăit acest concurs din interior? Eurovisionul nu se judecă doar “după ureche”, după gust personal sau după ce sună bine la radio. Nu e vorba de orgolii. E vorba de competență și relevanță. Dacă vrei să participi la Eurovision, ar trebui să fii evaluat de oameni care au fost acolo, care știu ce înseamnă scena, votul internațional, repetițiile, vocea live, stresul, regulile EBU. Am spus mereu la interviuri de-a lungul anilor: “În juriu trebuie aduși OBLIGATORIU oameni care au avut tangență cu acest tip de competiție! N-ai cum să te joci, să faci teste, să încerci lucruri! Nu ai voie să faci așa ceva!” Altfel, selecția devine un exercițiu de preferințe, nu de competență Eurovisionul cere experiență directă, nu păreri din afară. Riscăm să transformăm un concurs de anvergură mondială într-un banal concurs de... “asta mi-a plăcut mie!”. Și atunci ne mirăm de rezultate... Eurovisionul merită mai mult! Artiștii merită mai mult! PS: Iar acest mesaj nu este o aroganță de-a mea ci este o realitate profesională! Nu este o critică personală, ci o observație pertinentă! Pentru ca artiștii să fie evaluați corect, contextul contează. Eurovisionul are reguli proprii și o miză uriașă. Poate că merită jurizat, în primul rând, de cei care l-au trăit! Nu mai vorbesc de faptul că votul publicului TREBUIE să conteze 50%, exact ca în etapa internațională! Iar voi ați eliminat și asta!”, a mai spus Mihai Trăistariu.