Cum se simte Mircea Eremia după ce a fost implicat într-un accident și ce trebuie să facă în următoarea perioadă tânărul.
Clipe de groază pentru fratele Alinei Eremia! Mircea Eremia a fost implicat într-un accident de motocicletă și a fost serios rănit.
Artistul a dezvăluit că a fost nevoit să își anuleze toate planurile pentru a se putea recupera și pentru a reveni cu forțe proaspete.
Citește și: Cine este Mircea Eremia. ”Primeam contracte foarte proaste de la casele de discuri.”
Zilele trecute, Mircea Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta, în urma căruia s-a ales cu clavicula ruptă, precum și cu câteva julituri. Din acest motiv, tânărul este nevoit să înceapă recuperarea medicală. Din acest motiv, Mircea este nevoit să facă o pauză timp de câteva săptămâni și este destul de supărat pentru că nu mai poate rezolva anumite lucruri pe care le avea programate în această perioadă.
„Din păcate am avut un accident de motocicletă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici, că sunt cât de cât bine și că lucrurile nu au fost cu mult mai grave. M-am ales cu această claviculă ruptă, cu câteva julituri pe care nu aș vrea să vi le arăt, și cu o perioadă destul de lungă în care va trebui să mă recuperez. A trebuit să anulez foarte multe proiecte, evenimente, planuri”, a declarat Mircea Eremia pe conturile sale de socializare.
Ce lecție a învățat Mircea Eremia
Fratele Alinei Eremia a făcut declarații emoționante pe rețelele de socializare despre ce a învățat din acest accident.
„Sunt sigur că fiecare moment de genul apare în viața noastră ca să ne învețe ceva, să fie un reminder să o luăm mai încet, să trăim și să iubim viața. Să ne dăm seama cât suntem de fragili și cum o secundă de neatenție sau un ceas rău poate schimba întreaga viață”, a declarat Mircea Eremia.