Noi începuturi, sacrificii și umbre din trecut, în această seară, în serialul “Fata de la fereastră”

Noi începuturi, sacrificii și umbre din trecut, în această seară, în serialul “Fata de la fereastră”
Noi începuturi, sacrificii și umbre din trecut, în această seară, în serialul “Fata de la fereastră”

În această seară, în noul episod din serialul “Fata de la fereastră”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, umbrele trecutului continuă să își pună amprenta asupra cuplului Sedat (Feyyaz Serifoglu) și Nalan (Burcu Biricik), iar cei din jurul acestora se vor confrunta cu secrete și adevăruri uitate, dar care abia așteaptă să fie rostite.

Sedat se apropie, cu pași mici, dar siguri, de inima frumoasei Nalan. Cei doi decid că este bine să petreacă timp împreună, departe de ochii tuturor. Sedat vrea să îi demonstreze frumoasei lui soții că este un partener atent și grijuliu, nu doar un bărbat înstărit, moștenitor al unui imperiu financiar. Nalan se simte pierdută între obligație și dorința de a fi iubită cu adevărat, însă atitudinea lui Sedat, în ceea ce o privește, o va surprinde plăcut.

Comportamentul blând al lui Sedat o liniștește și îi redă încrederea lui Nalan.

În vreme ce Selen (Selma Ergec) face totul pentru bunăstarea familiei sale, Levent (Tugrul Tulek) se confruntă cu situații delicate, în care este pus de către sora sa.

Gulcihan (Devrim Yakut) se confruntă cu un adevăr dureros; familia sa are mari dificultăți financiare și nu găsește “portița” pentru a rezolva această situație gravă.

Un eveniment neașteptat o va pune pe Gulcihan într-o situație dramatică. Cavit (Engin Senkan) este invitat la cina în familie, o reuniune care va aduce laolaltă oameni care au împărțit nu doar trecutul, ci și trădările.

Se va deschide, oare, inima lui Nalan, pentru a primi dragostea lui Sedat și, ce trăiri unice va experimenta Feride în ceea ce o privește pe frumoasa ei fiică vom putea afla urmărind în această seară un nou episod tulburător din serialul “Fata de la fereastră”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Monica Anghel îi critică aspru pe cei din industria muzicală: „Din punctul meu de vedere, mi se pare cam mult.”

Relațiile intime după menopauză. Subiectul despre care îți e rușine să vorbești

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

O fetiță de 4 ani a fost găsită într-o mașină încinsă din cauza temperaturilor extreme

VIDEO Pasarelă prăbușită în gara fluvială Călărași: Șapte persoane, inclusiv copii, rănite în timpul evenimentului „Dunărea ne unește”

Pericolele caniculei, explicate la „Follow us!”

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro