Cum a fost relația lui Marin Barbu cu fiicele sale? Coregraful vorbește despre lucrurile pe care și le-a dorit să le transmită mai departe lor. “Așa am fost eu educat, așa le-am învățat și pe ele.”

Cum a fost relația lui Marin Barbu cu fiicele sale? Coregraful vorbește despre lucrurile pe care și le-a dorit să le transmită mai departe lor. “Așa am fost eu educat, așa le-am învățat și pe ele.”
Cum a fost relația lui Marin Barbu cu fiicele sale? Coregraful vorbește despre lucrurile pe care și le-a dorit să le transmită mai departe lor. “Așa am fost eu educat, așa le-am învățat și pe ele.”

Vedeta a vorbit despre cum și-a educat și crescut fiicele.

Marin Barbu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune din România, fiind cunoscut pentru celebrele show-uri în care pune vedetele la muncă și, totodată, este și unul dintre cei mai apreciați coregrafi de la noi din țară. Pasiunea pentru dans a început încă de când era copil, acolo unde a făcut parte dintr-un grup de călușari, iar acum, acesta a ajuns să monteze spectacole în țară și să fie apreciat, atât la evenimentele la care participă, cât și în cadrul emisiunilor televizate.

A lucrat până acum cu zeci de vedete și este cunoscut și pentru replicile sale pline de umor, iar când vine vorba de familie, aceasta este motivul pentru care întotdeauna reușește să se încarce cu energie și să ducă până la capăt toate proiectele. Este căsătorit de mai bine de 40 de ani și are două fete, de care este mândru, iar cea mică i-a călcat pe urmele tatălui său, fiind profesoară de dansuri populare.

Marin Barbu a vorbit despre relația cu fiicele sale

Citește și: ,,Vă dau o veste bună și una rea”. Nea Mărin a fost operat. Ce a declarat Liviu Vârciu despre starea lui de sănătate

Citește și: Cine este NEA MĂRIN (Marin Barbu). „Lucrurile fără de care nu aș putea trăi sunt familia și dansul."

Invitat în Hai la podcast cu Giani Chiriță, Marin Barbu a fost întrebat despre relația lui cu fiicele și despre comportamentul acestuia în familie. Chiar dacă din emisiunile TV este cunoscut pentru glumele sale și pentru faptul că este de fiecare dată foarte ferm atunci când vine vorba de muncă și obiectivele realizate, nu și-a lovit niciodată fiicele, iar relația lor a fost bazată pe încredere.

Le-a transmis de fiecare dată că atunci când își doresc ceva, trebuie să ofere un anumit lucru la schimb, astfel că au reușit să le țină întotdeauna în frâu în așa fel încât să nu o ia pe căi greșite și să-l înțeleagă pe tatăl lor de fiecare dată.

Giani Kiriță: Cu copiii tăi cum ai fost? Ai fost la fel?

Marin Barbu:  Nu mi-am bătut copiii, dar nici nu am fost un părinte care să-i lase să facă ce vor.

„Sunteți liberi, faceți ce vreți, democrație”, nu. Totul la mine a fost așa: Fetele mele dacă voiau să iasă la joacă, trebuiau să facă ceva, să facă curățenie, să șteargă praful, totul la schimb. Faci aia, primești aia. Așa am fost eu educat, așa le-am învățat și pe ele. Nu le-am bătut, nu le-am dat nicio palmă.

Citește și: Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Marin Barbu-familie
Marin Barbu-familie[Sursa foto: Facebook]

/www/cdn.knd.ro/media/521/2864/1759/20451995/1/376683805-841026084041971-7296534112250269855-n.jpg



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este NEA MĂRIN (Marin Barbu). „Lucrurile fără de care nu aș putea trăi sunt familia și dansul."

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”

La scurt timp după tragedie, adevărul începe SĂ IASĂ LA IVEALĂ. A fost publicat raportul anchetei privind moartea actorului Serhat Kılıç. DETALIILE SUNT TULBURĂTOARE: "Erau bucăți de..."

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca! Impresara a făcut declarații exclusive despre problemele cu care s-a confruntat

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro