Sebastian și-a stăpânit cu greu lacrimile și este copleșit de situația cu Roberta din casă. „De cine mi-a fost drag mult în viața asta n-am avut parte.”

Sebastian și-a stăpânit cu greu lacrimile și este copleșit de situația cu Roberta din casă. „De cine mi-a fost drag mult în viața asta n-am avut parte.”
Sebastian și-a stăpânit cu greu lacrimile și este copleșit de situația cu Roberta din casă. „De cine mi-a fost drag mult în viața asta n-am avut parte.”

Roberta a ieșit în lacrimi din casă, iar Sebastian e copleșit de cele întâmplate cu ea.

Sebastian a intrat în Casa Iubirii pentru a o cunoaște pe Roberta, însă în momentul în care a ajuns în casă, și-a dat seama că relația dintre ea și fete nu este una tocmai bună. Roberta ai ieșit în timpul emisiunii plângând, iar Sebastian a reușit cu greu să își  stăpânească lacrimile în situația în care a văzut-o pe cea la care ține.

Sebastian: Eu am vrut să rezum faptul că de cine mi-a fost drag mult în viața asta n-am avut parte.

Andreea Mantea: Dar a pățit ceva?

Sebastian: Nu a pățit nimic, dar efectiv văd chestia asta așa, că e încolțită de peste tot.

Andreea Mantea: Sebastian, tu ai intrat aici în această casă într-un moment în care ea nu se înțelegea bine cu fetele, nici ea cu ele, nici fetele cu ea.

Dacă fetele au ajuns să nu se mai înțeleagă cu ea, n-au ajuns să nu se mai înțeleagă cu ea din nimic.

Sebastian: Am înțeles chestia asta că nu sunt bătut în cap, vă dați seama că am realizat niște lucruri.

Andreea Mantea a încercat să îi explice motivul pentru care fetele nu se înțeleg

Citește și: Fetele din Casa Iubirii discută despre nepotrivirea dintre Bianca și Bogdan: „Eu o văd pe Bianca altfel. O văd lângă un bărbat martur.”

Roberta
Roberta[Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Robi și Virginia, din nou în Camera Roșie. Ce au avut cei doi foști parteneri să își spună? "Mă vrei înapoi sau...?”

Citește și: Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Andreea Mantea a încercat să explice faptul că ceea ce s-a întâmplat între fete nu a pornit de nicăieri și că ele înainte erau chiar prietene foarte bune și nu făceau nimic una fără cealaltă, se îmbrăcau la fel și stătea tot timpul în aceeași cameră. Prezentatoarea TV a încerca să-i spună că nu s-a ajuns aici din nimic, iar  Sebastian a adăugat și el că a realizat aceste lucruri.

Andreea Mantea a mai ținut să spună că în momentul în care două persoane au plăcut același băiat, a început și conflictul și i-a sugerat să se uită la edițiile anterioare pentru a înțelege ce s-a întâmplat.

Andreea Mantea: Te duci acasă și te uiți la ediții, în spate și vezi ce a fost ca să înțelegi ce a fost. Ele au fost foarte bune prietene, Sebastian, foarte bune prietene.

Se îmbrăcau la fel. Unde era una, era și cealaltă. Stăteau amândouă în cameră și nu că se înțelegeau bine, foarte bine, dar pentru că au plăcut amândouă același băiat...

Andreea Mantea
Andreea Mantea[Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Fetele din Casa Iubirii discută despre nepotrivirea dintre Bianca și Bogdan: „Eu o văd pe Bianca altfel. O văd lângă un bărbat martur.”

Cât a costat rochia „reciclată” purtată de Mirabela Grădinaru la Chișinău. La ce eveniment a mai apărut în ea

Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Dana Marijuana, CONDAMNATĂ LA ANI GREI DE ÎNCHISOARE. Judecătorii au pronunțat SENTINȚA, iar verdictul este unul devastator, fiind pusă în fața unei realități pe care NU O MAI POATE EVITA: "În urma..."

VIDEO George Clooney, Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția: eleganță, emoție și premiere de excepție

Horoscop luni, 7 septembrie 2026: Zodia care își caută jumătatea cu atâta patos încât aceasta nu observă că se află chiar sub „nasul” ei

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro