Irina Fodor a fost extrem de sinceră cu privire la fiica ei, Diana. Prezentatoarea TV a mărturisit care este relația dintre ele și cum gestionează certurile atunci când apar.
Irina Fodor are o carieră frumoasă și o familie fericită, reușind să le îmbine pe amândouă fără probleme. Recent, într-un interviu pentry Spynews.ro, vedeta a vorbit cu sinceritate despre fiica ei, spunând că sunt cele mai bune prietene. „Ea tot timpul mă așteaptă cu entuziasm. De-abia așteaptă să îi aduc ce cumpăr de pe acolo, să îi povestesc cum a fost și mă așteaptă cu dor, pentru că noi suntem prietene foarte bune când suntem acasă.
Facem tot felul de lucruri împreună, de la mers la parcuri de aventură la orice. Chiar mă bag în foarte multe lucruri cu ea și îi place că suntem tovarășe”, a declarat Irina Fodor pentru sursa citată.
Vedeta a vorbit și despre viața cu Diana, acum, ajunsă la vârsta adolescenței, dar și cum se înțeleg ele. „ Mie îmi place viața cu o adolescentă.
Normal că avem mici clinciuri, doar că, atunci când era mică, era drăgălașă, îți venea să o mănânci cu lingurița. Acum, când este adolescentă, îmi e egală, ceea ce îmi place. Are personalitate, are umor, are propriile argumente. Stăm la masă de la egal la egal și mie asta îmi convine foarte tare. Când era mică, era despre protecția mea către ea, despre iubirea asta necondiționată, despre drăgălășenii și tras de fălcuțe.
Acum suntem pe aceeași linie, pe aceeași treaptă și mie asta îmi place la nebunie”, a mai spus prezentatoarea.
Cum gestionează Irina Fodor certurile cu fiica ei, Diana
Chiar dacă au relație foarte bună, Irina a mărturisit că există și certuri între ele, dar și cum reușește să le gestioneze, mai ales când fiecare își susține părerea cu argumente.
“Când ne certăm, ne certăm tot de la egal la egal. Sigur, există și partea cealaltă a monedei, dar fiecare are argumente, ceea ce este important. Adică nu face așa pentru că zic eu, că sunt mama, și nici eu nu am dreptul să îi impun ceva doar pentru că mi se pare mie. Dacă ea a venit și mi-a explicat că ar trebui să facă așa dintr-un anumit motiv, stau, ascult, de obicei are logică, și merg pe încredere.
Vreau să aud ce are de spus. Nu îmi este suficient să o pun la colț și să îi zic: Nu, că știu eu mai bine. Eu trebuie să explic de ce cred că știu mai bine și, la fel, și ea trebuie să îmi spună. Poate eu văd eronat niște lucruri, poate sunt prinsă în trecut, poate nu am toate informațiile... Nu intru într-o cameră crezând despre mine că sunt cea mai isteață de acolo.
Intru și aștept să văd ce are toată lumea de spus, după care îmi spun și eu părerea și vedem la sfârșit cine a venit cu soluția cea mai bună. Fix așa funcționează și cu ea. Dacă ai ceva de spus, spune și hai să vedem cum ajungem la ceva la mijloc”, mai spune vedeta.
Irina Fodor a fost extrem de sinceră cu privire la fiica ei, Diana. Prezentatoarea TV a mărturisit care este relația dintre ele și cum gestionează certurile atunci când apar.
Ce au pățit Ileana și Geta Sterp când au mers la o nuntă. Tinerele au povestit ce s-a întâmplat când au ajuns la locație: “Dezastru!”