„Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte!” Ce a declarat Dana Roba despre divorțul pe cale amiabilă

„Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte!” Ce a declarat Dana Roba despre divorțul pe cale amiabilă
„Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte!” Ce a declarat Dana Roba despre divorțul pe cale amiabilă

Cu două zile înainte de a semna actele de divorț, Daniel Balaciu, soțul Danei Roba, a pierdut controlul și a atacat-o pe mama copiilor lor cu un ciocan, repetat. În urma agresiunii, make-up artistul a suferit răni grave și a fost transportată de urgență la spital.

În prezent, vedeta se simte mai bine și a făcut primele declarații despre clipele traumatizante prin care a trecut. A dezvăluit, de asemenea, momentul în care și-a dat seama că bărbatul de lângă ea și-a pierdut iubirea pentru ea.

Dana Roba și Daniel Balaciu au avut o relație amoroasă de aproximativ șapte ani, însă în ultima vreme, lucrurile nu au mai mers la fel de bine între ei.

Din acest motiv, au decis să se despartă prin divorț în mod pașnic, așa cum a dezvăluit chiar Dana Roba.

Citește și: „Nu-mi vine să cred cum am arătat și cum arăt acum. Nu mă recunosc. Arătam ca un om mort.” Dana Roba a vorbit pentru prima oară, după ce soțul ei a lovit-o puternic cu ciocanul în cap

Citește și: „Trebuie să i se facă reconstrucție în perioada care urmează, deci vă dați seama cât de riscantă este viața ei acum.” Motivul pentru care medicii o țin sedată pe Dana Roba. Make-up artistul trece prin clipe grele

Când a realizat Dana Roba că soțul ei nu o mai iubește

În cadrul interviului, după traumele prin care a trecut din cauza partenerului său de viață, Dana Roba a dezvăluit că a conștientizat că soțul ei nu mai simte aceeași iubire pentru ea în luna ianuarie a acestui

an, chiar în ziua aniversării celor șapte ani de căsnicie.

„Când am considerat că nu mă mai iubește, în ianuarie, când am făcut 7 ani de căsătorie, el nu mi-a cumpărat o floare și atunci mi-am dat seama că omul nu mă mai iubește și că nu mai vrea să continue cu mine și am zis ok, atunci o să bag divorț.”, a spus Dana Roba.

Make-up artistul a afirmat că au inițiat procedura de divorț în mod pașnic și că au stabilit să meargă la notar pentru a semna documentele.

„Am băgat actele pe cale amiabilă. Noi peste două zile, înainte să mă bată, aveam de semnat pe cale amiabilă, la notar”, a mai spus Dana Roba.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 11 iunie 2026: Zodia care ar putea fi cerută în căsătorie- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Dana Roba, primele declarații după ce a fost torturată de soțul ei

La scurt timp după ce a trecut printr-o adevărată tortura din partea tatălui copiilor săi, Dana Roba a oferit primul interviu și a făcut primele mărturisiri despre momentele cumplite pe care le-a trăit.

„Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia.

Mă mir și eu. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte, a fost prima dată când m-am uitat și am rămas șocată, nu îmi vine să cred că sunt eu și consider că Dumnezeu mi-a dat o a doua șansă la viață.(...) Toți medicii au fost 100% convinși că o să mor. Toți medicii mi-au spus că intru în operație, dar fără nicio șansă de viață.",
a declarat potrivit aceleiași surse menționate anterior.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Nu sunt o cheltuitoare, nu dau bani mulți pe poșete, pe pantofi și pe alte lucruri.” Câți bani cheltuie Simona Gherghe pe haine. Vedeta nu este o împătimită a cumpărăturilor

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce se ascunde în spatele cazului? DETALIILE AFLATE ACUM SUNT DUREROASE: "Pare că s-a..."

Meteorologii ANM au emis două atenționări Cod galben de furtuni pentru mai multe regiuni din țară. Sunt anunțate ploi, vijelii și căderi de grindină

Codruța Filip, pregătită să își facă o nouă relație? Artista a mărturisit totul: „Vreau să mă bucur de...”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro