Cu cine s-a mutat Livian de la Puterea dragostei, după ce s-a despărțit de Florentina Neagu

Livian de la Puterea dragostei
Livian de la Puterea dragostei a revenit în casa părintească

Livian de la Puterea dragostei s-a filmat în aceeași cameră cu o blondă celebră din România. Despre cine este vorba.

La doar câteva zile după ce a anunțat despărțirea de Florentina, Livian de la Puterea dragostei încearcă să își revină și să le demonstreze tuturor că nimic nu îl doboară.

Însă, o problemă nu vine niciodată singură, iar la scurt timp după ce s-a aflat că Livian și Florentina Neagu nu mai formează un cuplu, s-a aflat și că mama lui Livian, Liana l-a părăsit pe Nelson Mondialu. Femeia și-a făcut bagajele și a plecat din casa în care a locuit timp de 25 de ani cu Nelson Mondialu.

Însă, după câteva zile, Liana a decis să mai dea o șansă relației sale, așa că s-a întors la Nelson Mondialu și a avut parte de o discuție interesantă cu el și cu fiul său, în cadrul unui vlog pe care omul de afaceri l-a postat pe contul său.

Nelson: S-o aduci pe calea cea bună. Ai adus-o. Am înțeles că vrea să mă smotocească puțin. Eu nu mă las.

Mai scoți piesă cu Ligi? Ai zis că și cu Bibișor faci.

Livian: Taci odată, să nu zic eu cu aia din Zorilor... Nu mă face, te rog frumos.

Nelson: Alea au fost aventuri la mine.

Liana: Aventură? Vezi să nu îți dau o palmă, să vezi ce aventură.

Livian: Aia stătea cu trei și după tu te vedeai cu ea.

Nu mă fă să zic

Liana: Bine, dă-i pace.

Nelson: Nu a fost cu trei si apoi cu mine. Cu mine a fost prima dată. Eu atunci am vrut să scap că a vrut mă-ta să mă dea la Poliție.

Citeste si: Bianca Comănici, mesaj tăios pentru Florentina, fosta lui Livian de la "Puterea Dragostei": ”Domnișoara știe foarte bine..."

Livian: S-a dus să-i și repare telefonul (n.r- femeii cu care a avut o aventură).

Liana: Ce să-i repare telefonul, că mi-a cerut mie telefonul să i-l ducă ei.

Nelson: Tu ești fugită de acasă.

Liana: Nu fă bășcălie, că fac și eu. Să vezi că iar fug de acasă și după aia nu știu ce faceți.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Livian de la Puterea dragostei s-a filmat cu mama sa, Liana

Odată cu mama sa, și Livian de la Puterea dragostei a revenit în casa părintească, iar în urmă cu puțin timp, fostul concurent a filmat-o pe mama sa, în timp ce împacheta mai multe lucruri în dulap.

Mama lui Livian
Mama lui Livian, filmată de fiul său[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Bianca Comănici, surpriză de proporții în toiul nopții! A filmat totul pentru fani și iată ce bărbat i-a fost alături!

Livian a primit un card, pe care l-a deschis în fața mamei sale.

Mama lui Livian
Mama lui Livian s-a întors acasă[Sursa foto: Instagram]

„Liana, roz elegant, să ți se potrivească cu halatul. Ți-am pus 100000 de euro pe el. Ține un pic cardul, Liana, în mână! Ce ți se pare ciudat? Cum să ți se pară ciudat că e greu, dacă sunt bani, cum să nu fie greu?”, i-a spus Livian de la Puterea dragostei mamei sale, care nu a fost impresionată de cardul fiului său.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Raluca Munte de la Puterea dragostei a îmbrăcat rochia de mireasă!

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro