Cornelia Rednic a slăbit 33 kilograme: „Mi-a căzut părul din cap, mă simțeam urâtă”

Cornelia Rednic dieta
Cornelia Rednic dieta

Vedeta a dezvăluit ce a făcut pentru a scăpa de toate kilogramele în plus. Ce urmări au avut dietele pe care le-a urmat în acea perioadă.

Cornelia Rednic a dus ani de zile o luptă crâncenă cu kilogramele. A trecut prin transformări importante de-a lungul carierei sale, iar ultima dintre ele a reușit să îi șocheze pe fanii săi.

Soția lui Lupu Rednic a reușit să slăbească 33 de kilograme în numai trei luni și le-a spus tuturor cât de greu a fost acest moment pentru ea.

Fluctuațiile de greutate i-au făcut probleme artistei de muzică populară, însă ultima reușită bucurat-o extrem de mult, mai ales că a apelat și la sport, nu doar la diete drastice.

„Am slăbit șapte kilograme. Am ajuns să iubesc sportul și acum dacă o săptămână nu fac sport îmi lipsește foarte mult. Se întâmplă să ajung și la unsprezece noaptea la antrenament.

Cornelia
Cornelia

La început mi-a fost foarte greu, pentru că nu slăbeam deloc. Apoi, antrenoarea mea, atunci când mi-a făcut evaluarea, m-a întrebat dacă mănânc mult.

Citeste si: Cum a slabit Corina Danila intr-un timp record! Vedeta a dezvaluit dieta care a adus-o de la 76 de kilograme la doar 57 de kilograme!

Mie nu mi se părea atunci că mănânc mult și fix asta i-am zis, că eu mănânc puțin, dar sunt grasă. Și ea mi-a spus ‘bine atunci, dar fă bine si înjumătațește porțiile’. Și abia așa am realizat că mâncam mult mai mult decât aveam eu nevoie. În timp, stomacul se obișnuiește, trebuie doar cu creierul să lucrezi”, a povestit Cornelia Rednic, în cadrul unei emisiuni.

Ce a făcut Cornelia Rednic pentru a slăbit 33 de kilograme

Însă cea mai drastică dietă pe care a ținut-o a făcut-o pe vedetă să slăbească 33 de kilograme.

A reușit să slăbească 33 de kilograme în doar trei luni, dar nu s-a simțit niciodată mai rău.

Citește și: Rezumat episodul 48 „Ai nimănui”, difuzat în 3 iunie 2026 la Kanal D: Azize îi cere divorțul lui Devran pentru a-și proteja copilul- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Citeste si: Cum a reușit Gabriela Cristea să slăbească? „Mă chinui...”

Cornelia
Cornelia

„Mă înfometam. După ce am slăbit, nu mi-a mai plăcut de mine. Nu-mi plăcea deloc de mine. Aveam impresia că-mi ies ochii din cap, că-mi ies urechile în evidență.

Mă simțeam urâtă. Mâncam mere, morcovi, iaurt și uneori carne de pui fiartă. La ora 12:00 un iaurt, după niște morcovi, apoi la ora 17:00 niște cărniță de pui cu ceva legume.

Citeste si: Povestea incredibilă a Ancăi Bejan: Avea 120 de kilograme, a slăbit 60, iar azi este celebră pentru Dieta-Minune

Când mi se făcea foame mâncam portocale. Nu discutasem cu niciun nutriționist, ceea ce a fost foarte rău. După trei luni, mă simțeam fără putere și mi-a căzut părul din cap. După ce am slăbit, ajunsesem la 50 și ceva de kilograme, nu mă regăseam.

Mi se părea că sunt deformată. Nu mai eram deloc pozitivă. Nu recomand nimanui ce am făcut eu”, spunea Cornelia Rednic, în trecut, pentru Libertatea.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Povestea incredibilă a Ancăi Bejan: Avea 120 de kilograme, a slăbit 60, iar azi este celebră pentru Dieta-Minune

Fiica lui Ilie Năstase a atras toate privirile la cea mai recentă apariție. Alessia s-a transformat într-o tânără superbă și și-a lansat propria afacere

Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere

CE A AFLAT omul de afaceri din Timiș despre fiica lui este GREU DE ACCEPTAT. Cauza decesului A ADÂNCIT și mai mult DUREREA în inima părinților tinerei de 28 de ani care a murit în Malta: "Nu se poate..."

Valentin Sanfira și-a deschis sufletul în fața fanilor. Artistul a transmis un mesaj emoționant: „Sufletul omului trece prin multe...”

AVERTISMENT de la ANM! Vine codul GALBEN în România... Vezi mai mult

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro