Ce a spus Simona Halep după meciul cu Serena Williams: “Simt că am fost lovită de un tren”

Ce a spus Simona Halep după meciul cu Serena Williams: “Simt că am fost lovită de un tren”
Ce a spus Simona Halep după meciul cu Serena Williams: “Simt că am fost lovită de un tren”

În conferinţa de presă de după partida disputată la Australian Open, în care a fost eliminată de Serena Williams, Simona Halep a părut mulțumită de evoluția ei și chiar a glumit.

″Voi începe cu o glumă. M-am simţit ca şi cum aş fi fost lovită de tren în primul set. Totul era prea rapid″⁣, a declarat Halep, învinsă de Serena Williams cu 6-1, 4-6, 6-4, în optimile primului turneu de mare Şlem al anului. Românca a cedat primul set după doar 20 de minute, în care nu a reuşit să-şi facă serviciul nici măcar o dată.

″Nu m-am speriat după primul set, deoarece ştiam că am un nivel mai bun şi că pot juca mai bine, am început să mă mişc mai bine şi să lovesc mingea mai tare. Astfel, după primul set am luat foc înăuntru şi mi-am spus că atunci începe meciul. A fost mult mai bine, iar ghem după ghem am simţit că nivelul meu creşte″ ⁣, a mai spus Halep, care a subliniat că a luptat în acest meci şi a fost ″⁣foarte aproape″⁣ de victorie.

Halep fusese învinsă în trei seturi de Serena şi la precedentul său duel, în sferturi la US Open, în 2016.

Să pierzi de fiecare dată nu înseamnă să îmbunătăţeşti, dar am simţit că am fost aproape″ ⁣, a precizat Halep, comparând cele două meciuri.

″Am jucat mai bine, am stat mai bine în raliuri şi le-am câştigat pe cele lungi.

Am simţit că am mai multă forţă în faţa ei, m-am mişcat bine″⁣, a mai spus românca.

sursa: stirileprotv.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Vladimir Draghia si Giani Kirita, la „Exatlon”!

Horoscop detaliat pentru luna septembrie 2026: zodiile pentru care intervin mari schimbări

Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți

Ce a dezvăluit noua concurentă din "Casa Iubirii" l-a luat prin surprindere pe Emanuel. CINE ESTE BĂIATUL VIZAT de Alexandra?! Aflându-se în fața faptului împlinit, A RECUNOSCUT IMEDIAT: "Am avut..."

VIDEO Cluj-Napoca se pregătește pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD: sute de mii de participanți și un impact economic de 120 de milioane de euro

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro