Albirea la cabinetul stomatologic versus acasa! Cum sa iti pastrezi culoarea intacta a dintilor

Albirea la cabinetul stomatologic versus acasa! Cum sa iti pastrezi culoarea intacta a dintilor
Albirea la cabinetul stomatologic versus acasa! Cum sa iti pastrezi culoarea intacta a dintilor

În ultima perioadă, un număr cât mai mare de persoane dezvoltă un interes sporit faţă de albirea dentară. Cauzele solicitarii acestui procedeu sunt legate de componenţa estetică, respectiv coloraţiile produse de diverşi factori (consumul de cafea, fumatul, consumul de vin roşu, ceai negru, etc.) asupra smalţului dinţilor.

“Spre deosebire de albirea efectuată la domiciliu cu ajutorul gutierelor, albirea efectuată la cabinetul stomatologic este mai eficientă datorită substanţelor cu o concentraţie mai mare de peroxid de hidrogen disponibile la clinică. Tratamentul de albire a dinţilor se obţine prin efectuarea a una până la trei şedinte de 20 de minute, în funcţie de nuanţa dorită. O şedinţă de albire a dinţilor presupune ca prim pas izolarea gingiilor de către medicul dentist cu o barieră protectoare sub formă de gel, apoi aplicarea gelului de albire pe suprafaţa externă a dinţilor, acesta fiind activat cu ajutorul lămpii cu leduri de mare

intensitate. În final se aplica o pastă desensibilizantă pe baza de fluor pentru protecţia smalţului dentar”, a declarat pentru kfetele.ro, medicul stomatolog Georgios Nakis.  

Albirea este eficientă doar în cazul dinţilor naturali şi, după efectuarea tratamentului de albire în cabinet, efectul acesteia trebuie menţinut cu ajutorul pastelor de dinţi potrivite.



“Dacă optaţi însă pentru albirea la domiciliu este bine să fie efectuată în urma unui consult de către medicul stomatolog, pentru a stabili împreuna cu pacientul tipul gelului de albire necesar obţinerii nuanţei
dorite, cât şi fabricarea gutierelor personalizate pentru aplicarea gelului. Pentru diminuarea efectului de hipersensibilitate dentară care poate apărea dupa albire este necesară aplicarea gelurilor cu concentraţii crescute de fluor de către medicul dentist”,
a adăugat  medicul Georgios Nakis.

Pentru ca efectul acestui tratament să se menţină cât mai mult timp, pacienţii trebuie să evite băuturile care colorează smalţul dintilor, fumatul şi să acorde importanţă igienizarii prin efectarea de detartraje si periaje profesionale de către dentist la 3- 6 luni, cât şi la domiciliu prin periaj corect, folosirea aţei dentare şi a unei ape de gură corespunzătoare.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jador, mărturisiri sincere despre căsnicia cu Oana după perioada dificilă prin care au trecut: „Întreabă-l pe Dumnezeu de ce...”

Apariția care a emoționat Marea Britanie! Kate Middleton și Regele Charles, reuniți pentru o cauză care le-a schimbat viața.

Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere

Primarul din Piatra-Neamț, despre polițistul ucis de propriul fiu. CE A SCOS LA IVEALĂ după înmormântare? Toți cei care AU AFLAT sunt devastați: "Dincolo de uniformă și de atribuțiile de serviciu pe care le-a îndeplinit cu demnitate, Ciprian lasă..."

Drama neștiută a îndrăgitului actor Doğukan Güngör, care joacă rolul Fatih în serialul "O dragoste", difuzat de luni până vineri, la Kanal D2

Horoscop marți, 9 iunie 2026: Semnul zodiacal care se lovește de refuzul celor apropiați când le cere ajutorul într-o problemă personală

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro