Ayça Bingöl, interpreta personajului Cemile din “Tradarea”, a renuntat la Chimie pentru actorie

Inainte de a deveni actrita, Ayça Bingöl, interpreta personajului Cemile din serialului “Tradarea”, difuzat de luni pana miercuri, de la orele 20.00 la Kanal D, a fost studenta la Chimie.

Dupa primul an de studii, la varsta de 19 ani, simtind ca nu are chemare pentru munca intr-un laborator, Ayca a decis sa renunte la formulele chimice si sa dea examen la Teatru, in cadrul Univesitatii din Istanbul.
“In perioada in care studiam Chimia, citeam piese de teatru si realizam ca locul meu ar trebui sa fie pe scena. M-am indreptat spre actorie cu toata inima.
Mama mea m-a sustinut cel mai mult in acest demers. Tatal meu, mai conservator de felul lui, a fost mai reticent. A fost cea mai importanta si cea mai curajoasa alegere pe care am facut-o vreodata”, a povestit Ayça Bingöl. Instinctul nu a inselat-o pe frumoasa actrita, aceasta obtinand cateva dintre cele mai importante premii din teatru si din industria de televiziune din Turcia.
Nu ratati, serialul “Tradarea” difuzat de luni pana miercuri, de la ora 20.00,
la Kanal D.

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ce crede Veronica despre apropierea dintre Ahmed și Dorobanțu. Fosta concurentă de la Casa iubirii a spus tot: „Nu am cum să fiu cu așa ceva.”

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă

VIDEO Descalificarea nu a fost singura lovitură pentru Mario! CE S-A ÎNTÂMPLAT la scurt timp după ieșirea din emisiunea "Casa Iubirii"? Nici prin gând nu i-a trecut că o PERSOANĂ APROPIATĂ ar putea să-i facă asta: "Au ales să mă..."

VIDEO Norii de foc și incendiile devastatoare din Spania și Franța: o luptă cruntă împotriva flăcărilor nemiloase

Horoscop dragoste august 2026: Zodia care are parte de cele mai frumoase momente romantice din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...

Video
Clipul zilei pe kfetele.ro