Prințul Philip a fost ținut într-un seif regal 17 luni, pentru a fi înmormântat cu Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a

Sicriul Prințului Philip a fost depozitat într-un seif regal din subsolul capelei, 17 luni, pentru a fi scos și mutat alături de cel al Reginei Elisabeta a II-a într-un mormânt comun.

În momentul în care Prințul  Philip s-a stins din viață, sicriul său a fost dus în seiful regal, acolo unde există și rămășițele Regele George al III-a, care a decedat în anul 1820, dar și ale regilor George al IV-lea și Wiliam al IV-lea.

Citeste si: „Ce bine ca măcar aceasta are lungimea potrivită!” Care a fost gestul controversat făcut de către Prima Doamnă a României, chiar înainte de înmormântarea Reginei El

Prințul Philip a fost ținut într-un seif regal 17 luni

În momentul în care Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, întreaga lume a fost de-a dreptul șocată, deoarece nimeni nu se aștepta. Dispariția ei s-a petrecut după mai bine de un an, de când Prințul Philip a decedat, pe 19 aprilie 2021.

Când Prințul Philip a decedat, sicriul lui nu a fost înmormântat, ci a fost depus într-un seif regal din capelă pentru a aștepta reunirea cu Regina Elisabeta a II-a.

Astfel, Prințul Philip nu a fost pus în locul său de veci, în urmă cu un an, ci în momentul în care a fost înmormântată Regina Elisabeta a II-a.

Această decizie s-a luat respectând protocolul regal, care impune că oricare dintre cei doi soți moarte primul, sicriul său să fie depozitat temporar în seif până când se va stinge din viață și celălalt partener de viață.

Regina Elisabeta a II-a

Citeste si: Regele Charles urmează să ia o decizie importantă. Pe cine vrea sa îndepărteze de la îndatoririle regale

Ce este seiful regal

Seiful regal este, de fapt, o încăpere din piatră, în care membrii familiei regale sunt ținuți până când se găsește locul de veci final, mormântul în care să fie îngropați.

Regele George al VI-lea a stat 17 ani în seif, până în momentul în care sicriul său a fost mutat într-o capelă făcută pentru el. Într-un mod asemănător, mama prințului Philip, Prințesa Alice de Battenber, a petrecut 19 ani, până a fost mutată în Ierusalim, în 1988.

Ca și în cazul Prințului Philip, sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost depus în seiful regal, după încheierea ceremonii funerare de stat, care a avut loc pe 19 septembrie. Sicriul ei va rămâne în acel loc, până mormântul ei va fi gata și se va putea odihni lângă Regele George al VI-lea și Regina Mamă.

Regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu Prințul Philip în anul 1934, când era foarte mică. Cinci ani mai târziu, s-au întâlnit pentru a treia oară, când ea avea 13 ani și el 18, iar acela a fost momentul în care s-a îndrăgostit de cel care urma să îi fie soț.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale co

Cei doi tineri au mai așteptat cinci ani până ce au dat curs sentimentelor lor. Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au fost căsătoriți timp de 73 de ani, până la moartea lui Philip, în 2021.

Citeste si: Cum făceau amor Prințul Charles și Diana. Ce a declarat Prințesa, în urmă cu 37 de ani

Regina Elisabeta și Prințul Philip

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Motivul pentru care Regele Charles s-a căsătorit cu Prințesa Diana, cu toate că avea o pasiune pentru Camila

Cine este și cu ce se ocupa Andreea-Mihaela Băluță, femeia de care edilul a divorțat după 20 de ani de mariaj FOTO

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Au trecut 8 luni de când Andreea Anița nu mai este, însă pentru mama ei TIMPUL PARE CĂ S-A OPRIT în ziua în care și-a pierdut copilul. Viața i-a luat cel mai prețios dar, însă AMINTIREA fiicei sale continuă să-i lumineze sufletul: "De când ai plecat nu...

Vestea tristă care a zguduit fotbalul spaniol: Jesús de Miguel, atacantul echipei Tenerife, s-a stins din viață la doar 30 de ani, după o accidentare pe teren în timpul unui meci

Horoscop zilnic joi, 5 noiembrie 2026. O prietenie de ani de zile este pusă la încercare. O zodie descoperă care este prietenul care îi este cu adevărat alături

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro