PREMIERA serialului “Prizoniera destinului”, în această seară, de la ora 20:00!

PREMIERA serialului “Prizoniera destinului”, în această seară, de la ora 20:00!
PREMIERA serialului “Prizoniera destinului”, în această seară, de la ora 20:00!

Captivă între două lumi, Zeynep trebuie să între dragostea pentru familia naturală și cea adoptivă

Astăzi, 9 decembrie, de la ora 20:00, la Kanal D, telespectatorii vor putea urmări,  odată cu premiera serialului “Prizoniera destinului” („Dogdugun Ev Kaderindir”), producție inspirată din fapte reale, povestea tulburatoare de viață a frumoasei Zeynep (Demet Özdemir).

Serialul turcesc, care va putea fi urmărit trei zile pe săptămână, de miercuri până vineri, de la 20:00, descrie într-un mod impresionant lupta pentru supraviețuire a unei tinere, obligată să crească departe de familia ei.

Producția o are în centrul acțiunii pe Zeynep (Demet Özdemir), o fată frumoasă la chip și suflet, care trece printr-o serie de experiențe dramatice și care ajunge să fie prinsă dureros între iubirea pentru familia de sânge și cea adoptivă.

 

Zeynep – prizonieră în propria viață

 

În această seară, în episodul de debut ”Prizoniera destinului”, o vom cunoaște, prin intermediul micului ecran, pe Zeynep (Demet Özdemir), o copilă născută într-o familie săracă, marcată de lipsuri, care împreună cu cei doi

frați ai săi, luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. Viața acestora este un coșmar, nu doar din cauza sărăciei, dar și a neînțelegerilor dintre părinți, iar cei trei copii cresc într-un mediu greu de descris.

Citește și: Horoscop luni, 20 iulie 2026: Zodia care primește un bonus substanțial la început de săptămână- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Zeynep, mezina familiei, s-a simțit dintotdeauna nedorită de către cei din jurul său, în special din cauza tatălui care, nu doar că este complet inutil în casă, dar e o persoană aprigă la mânie și nu le permite copiilor săi să aibă acces la educatie. Doar mama lor, Sakine (Zuhal Gencer), încercă disperată să își crească copilașii, însă face față cu greu problemelor vieții. Calvarul continuă, și se întețește chiar, în familia micuței Zeynep, atunci când fratele mai mare,  bolnav, pierde lupta cu viața.

Căminul familiei e  <înghițit> de haos, iar mama micuței Zeynep se vede obligată să-și dea fetița spre adopție.

În noua familie, Zeynep o îndrăgește imediat Nermin (Senan Kara), mama adoptivă, care o crește pe fetiță cu toată dragostea, că pe propriul copil. Ajunsă la maturitate, Zeynep, nu duce lipsă de nimic. Trăiește alături de bărbatul iubit, Faruk (Engin Hepileri), cei doi urmând să se căsătorească. Dar viața are alte planuri pentru frumoasă față.

Mama naturală a tinerei, Sakine, măcinată de dorul acesteia, vine să o caute. Cele două se reîntâlnesc, iar viața fetei este dată peste cap. Iar când în viața frumoasei Zeynep își face apariția Mehdi (İbrahim Çelikkol), un tânăr încântător, întâmplările și trăirile prin care va trece Zeynep vor avea, în timp, un impact uimitor asupra tinerei.

Nu ratați în aceasta seară, de la ora 20:00, premiera serialului “Prizoniera destinului”, cu Demet Özdemir (Zeynep), și İbrahim Çelikkol (Mehdi), în rolurile principale, la Kanal D.

Serialul va fi difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Theo Rose a lămurit zvonurile despre o nouă sarcină. Este sau nu însărcinată?! „Înseamnă că sunt gravidă...”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Panică pe plaja din Venus! Un şarpe a fost observat printre şezlonguri, iar turiştii AU PRIVIT SCENA CU UIMIRE. A fost nevoie de intervenția jandarmilor: "În urma unui..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop duminică, 19 iulie 2026: Zodia care este nevoită să muncească în weekend din cauza problemelor financiare

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro