Povestea unei tinere care credea că şi-a întâlnit dragostea vieţii ei: „Ne-am cunoscut pe net și am avut o relație la distanță, dar după un an, Emil mi-a spus adevărul. Am rămas blocată”

Povestea unei tinere care credea că şi-a întâlnit dragostea vieţii ei: „Ne-am cunoscut pe net și am avut o relație la distanță, dar după un an, Emil mi-a spus adevărul. Am rămas blocată”

O femeie a decis să îşi facă povestea publică. Aceasta a povestit cum și-a întâlnit dragostea vieții ei, dar, din nefericire, distanța i-a distrus.

O femeie a decis să îşi facă povestea publică. Aceasta a povestit cum și-a întâlnit dragostea vieții ei, dar, din nefericire, distanța i-a distrus.

„Sunt patru ani de când m-am despărţit de Emil şi tot n-am reuşit să-l uit. Deşi acum sunt într-o altă relaţie şi ar fi trebuit deja să-l uit, nu reuşesc să trec peste dragostea aia rămasă neconsumată.

Top 10 cele mai jenante lucruri pe care bărbaţii le fac în pat

Ştiu că şi el e cu alta, iar faptul că la un moment dat mi-a spus că nu e chiar fericit mi-a zgândărit şi mai tare orgoliul şi dorul de el. Relaţia noastră s-a născut moartă din start. Din cauza distanţei. Ne-am cunoscut pe net şi o vreme doar ne-am zgândărit reciproc, pentru că el era în Canada şi eu în România.

Cum să supravieţuiască o astfel de relaţie? Totuşi, după un an de corespondenţă, tatonări, sâcâieli, certuri şi împăcări, am decis să ne vedem la mijlocul distanţei. Am ales Londra ca destinaţie, pentru că acolo ajungeau direct ambele avioane, al meu de la Bucureşti şi al lui din Vancouver. Au fost patru zile de vis. M-am îndrăgostit lulea şi am zis că l-am găsit pe EL.

A trăit momente de neuitat alături de Emil

Doamne, era perfect! Avea tot ce visasem, ba mai mult decât atât: amuzant, grijuliu, deştept şi arătos. Bărbatul ideal. Aproape că mă simţeam un pic complexată gândindu-mă că nu sunt chiar perfectă, ca el. Ce mai, cum spuneam, mă îndrăgostisem iremediabil.

Cele patru zile petrecute împreună acolo au fost cele mai frumoase din viaţa mea, chiar dacă în anul următor am mai petrecut week-end-uri în Viena, Paris sau Amsterdam, dar ştiţi cum se zice, niciodată nu-i ca prima dată.

Ce schimbare majoră trebuie să facă fiecare ZODIE în 2019 pentru a fi fericită

Când m-am întors acasă eram întoarsă pe dos. Nu puteam să mai concep viaţa fără el, dar nici nu vedeam o soluţie pe termen scurt.

Nici eu nu puteam să plec aiurea din România, nici el nu voia să-şi lase rostul de acolo, după câţiva ani de când emigrase.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

“Mâncam aproape trei pâini pe zi, dar continuam să slăbesc… Mâncam și plângeam.” Confesiunea unei femei diagnosticată cu boala celiacă

Laura Cosoi, anunț surpriză la doar câteva săptămâni după ce a născut

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

VIDEO Șerban Copoț, MESAJ TRANȘANT după rezultatele slabe la PISA. Ce spune despre situația educației din România: "Poate ar trebui să le reamintim celor din vârful statului că legea spune că educația trebuie să aibă..."

Fericire mare în familia Sterp! Geta, sora cea mică a lui Culiță este însărcinată pentru a doua oară! Aceasta a făcut anunțul în mediul online

Calendar creștin ortodox vineri, 11 septembrie. Rugăciunea care se citește azi pentru sănătate, către Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro