Pisezi sau rupi medicamentele? La ce riscuri te expui

Pisezi sau rupi medicamentele? La ce riscuri te expui
Pisezi sau rupi medicamentele? La ce riscuri te expui

Medicamentele ar trebui să trateze anumite afecţiuni, însă dacă nu ne luaţi corect pot avea efecte neaşteptate.

”Aproximativ 10% dintre cei care se internează la spital, sunt persoane care nu au folosit medicamentele adecvat. Dacă procedăm corect, ne ferim de o mulţime de probleme”, spune Sultan Dajani, de la Royal Pharmaceutical Society.

Iată cele mai frecvente greşeli pe care le facem atunci când vine vorba de medicamente:

Spargerea sau pisarea lor pentru a le face mai uşor de înghiţit

Forma anumitor medicamente nu este un factor lipsit de importanţă, iar pisarea acestora prin zdrobire mecanică este contraindicată, este concluzia unui studiu  publicat în revista franceză “Revue de Médicine Interne”.

Specialiştii spun că acest obicei reduce eficienţa medicamentelor sau potenţează efectul.

„O parte dintre antibiotice şi medicamente antiinflamatoare trebuie administrate fără să fie sparte sau zdrobite. Aceste medicamente acţionează în organism pe baza unui principiu: substanţa activă se eliberează încet, iar organismul o asimilează lent. Aceste medicamente au o acţiune pe termen lung. Atunci când le zdrobim riscăm ca organismul să primească o doză mult prea mare într-un timp scurt. Astfel, apare risul intoxicaţiilor”, spune farmacistul Sunil Kochhar.

Citeste continuarea AICI.



Citește și:

Descoperire revolutionara: un nou medicament reprogrameaza celulele pentru a lupta impotriva cancerului!

SAREA, PIPERUL si LAMAIA pot rezolva aceste 5 probleme mai bine decat orice medicament

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro