Persoanele obeze ar putea fi mai sensibile la mirosurile alimentelor

Persoanele obeze sunt mai sensibile la mirosurile alimentelor, detectandu-le mai usor decat persoanele non-obeze, potrivit unui studiu realizat de curand in Marea Britanie.

Acest studiu, publicat in Chemical Senses, sugereaza faptul ca mirosul joaca un rol important in consumul de alimente al unei persoane, intrucat simtul olfactiv este asociat cu centrul senzatiei de foame din creier.
"Intr-o epoca in care obezitatea este in crestere pe plan mondial, avem in continuare nevoie sa invatam mai multe lucruri despre rolul pe care il are simtul olfactiv in comportamentele alimentare", a spus coordonatorul studiului, Lorenzo Stafford, profesor la Center for Comparative and Evolutionary Psychology din cadrul Universitatii Portsmouth din Marea Britanie, scrie MEDIAFAX.
Studiile anterioare, care au dorit sa afle daca persoanele obeze au un simt al gustului mai puternic sau mai slab decat persoanele non-obeze, au generat rezultate neconcludente si foarte putine studii au incercat sa analizeze pana acum influenta pe care o are simtul olfactiv, a adaugat profesorul Stafford.
Studiul a fost realizat pe un numar de 40 de studenti care au fost impartiti in doua grupuri: obezi si non-obezi.
Toti participantii erau nefumatori, aveau o sanatate buna, nu erau inscrisi in programe de slabit si nu luau medicamente pentru suprimarea apetitului.
Persoanele foarte slabe si cele cu afectiuni la nivelul receptorilor olfactivi si ai gustului nu au fost acceptate in aceasta cercetare.
Mai intai, cercetatorii au cerut participantilor sa miroasa o aroma de ciocolata neagra artificiala si sa o noteze in functie intensitatea ei si de caracterul placut sau neplacut al mirosului respectiv. Aroma a fost apoi diluata in solutii cu concentratii diferite, iar voluntarii au fost rugati sa incerce sa identifice solutia cu cea mai slaba concentratie.
Cercetatorii i-au testat pe participanti si prin prisma simtului gustului, folosind cele patru gusturi clasice: acru, sarat, amar si dulce. Solutii cu fiecare gust au fost picurate pe limbile participantilor, iar acestia au fost rugati sa le identifice si sa acorde note in functie de intensitatea fiecareia.
Savantii britanici au analizat apoi datele pentru a determina relatia dintre gust, miros si greutatea corporala.
Ei au descoperit astfel ca persoanele obeze sunt mai inzestrate in privinta detectarii mirosului de ciocolata decat persoanele non-obeze si, de asemenea, au acordat note mai mari acestui miros.
In plus, persoanele obeze au acordat note mai mari in testele de apreciere a intensitatii gusturilor sarat si acru in comparatie cu persoanele non-obeze. In schimb, intre cele doua grupuri nu au existat diferente de apreciere a intensitatilor aferente gusturilor amar si dulce.
Oamenii de stiinta considera ca mirosul joaca un rol important in comportamentul alimentar al unei persoane, deoarece activeaza centrul recompenselor din creier. Profesorul Stafford spune ca anumiti stimuli precum vederea si mirosul pot sa duca la o crestere a poftei pentru anumite substante care dau dependenta. Acelasi proces ar putea fi valabil si pentru alimente.

Acest studiu, publicat in Chemical Senses, sugereaza faptul ca mirosul joaca un rol important in consumul de alimente al unei persoane, intrucat simtul olfactiv este asociat cu centrul senzatiei de foame din creier.

"Intr-o epoca in care obezitatea este in crestere pe plan mondial, avem in continuare nevoie sa invatam mai multe lucruri despre rolul pe care il are simtul olfactiv in comportamentele alimentare", a spus coordonatorul studiului, Lorenzo Stafford, profesor la Center for Comparative and Evolutionary Psychology din cadrul Universitatii Portsmouth din Marea Britanie, scrie MEDIAFAX.

Studiile anterioare, care au dorit sa afle daca persoanele obeze au un simt al gustului mai puternic sau mai slab decat persoanele non-obeze, au generat rezultate neconcludente si foarte putine studii au incercat sa analizeze pana acum influenta pe care o are simtul olfactiv, a adaugat profesorul Stafford.

Studiul a fost realizat pe un numar de 40 de studenti care au fost impartiti in doua grupuri: obezi si non-obezi. Toti participantii erau nefumatori, aveau o sanatate buna, nu erau inscrisi in programe de slabit si nu luau medicamente pentru suprimarea apetitului.

Persoanele foarte slabe si cele cu afectiuni la nivelul receptorilor olfactivi si ai gustului nu au fost acceptate in aceasta cercetare.

Mai intai, cercetatorii au cerut participantilor sa miroasa o aroma de ciocolata neagra artificiala si sa o noteze in functie intensitatea ei si de caracterul placut sau neplacut al mirosului respectiv. Aroma a fost apoi diluata in solutii cu concentratii diferite, iar voluntarii au fost rugati sa incerce sa identifice solutia cu cea mai slaba concentratie.

Cercetatorii i-au testat pe participanti si prin prisma simtului gustului, folosind cele patru gusturi clasice: acru, sarat, amar si dulce. Solutii cu fiecare gust au fost picurate pe limbile participantilor, iar acestia au fost rugati sa le identifice si sa acorde note in functie de intensitatea fiecareia.

Savantii britanici au analizat apoi datele pentru a determina relatia dintre gust, miros si greutatea corporala.

Ei au descoperit astfel ca persoanele obeze sunt mai inzestrate in privinta detectarii mirosului de ciocolata decat persoanele non-obeze si, de asemenea, au acordat note mai mari acestui miros.

In plus, persoanele obeze au acordat note mai mari in testele de apreciere a intensitatii gusturilor sarat si acru in comparatie cu persoanele non-obeze. In schimb, intre cele doua grupuri nu au existat diferente de apreciere a intensitatilor aferente gusturilor amar si dulce.

Oamenii de stiinta considera ca mirosul joaca un rol important in comportamentul alimentar al unei persoane, deoarece activeaza centrul recompenselor din creier. Profesorul Stafford spune ca anumiti stimuli precum vederea si mirosul pot sa duca la o crestere a poftei pentru anumite substante care dau dependenta. Acelasi proces ar putea fi valabil si pentru alimente.

Citește și: Alexandru, gelos pe Robert și Jaqueline! Ce se va întâmpla între cei trei concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de sâmbătă, 2 mai, difuzată de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tavi Colen a recunoscut că a ÎNȘELAT: „M-au mai prins.”

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”

Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: "Chiar și atunci când mi-a fost..."

VIDEO Tragedie după un lifting facial: Femeie de 45 de ani a murit din cauza unui anevrism neprevăzut. Ministerul Sănătății a cerut anchetă

Horoscop săptămânal 4-10 mai 2026: Semnul zodiacal care are parte de un nou început la locul de muncă. Acesta va fi promovat

Nicușor Dan a semnat demisia...

Video
Clipul zilei pe kfetele.ro