Pensionarele trebuie să știe asta! Cine poate primi pensie de handicap cu însoțitor și ce condiții sunt necesare

Pensionarele trebuie să știe asta! Cine poate primi pensie de handicap cu însoțitor și ce condiții sunt necesare

Persoanele cu handicap grav din România pot beneficia de o pensie de însoțitor. Iată care sunt condițiile.

Spre deosebire de pensia de handicap simplă, pensia de handicap cu însoțitor a devenit o formă esențială de sprijin acordată persoanelor cu handicap grav, mai ales pentru a le asigura un nivel minim de trai și integrare socială. Această pensie cu însoțitor se adresează persoanelor complet dependente de sprijinul unei alte persoane, iar potrivit legislației în vigoare, această pensie se acordă exclusiv persoanelor încadrate oficial într-un grad grav de handicap. În aceste categorii intră persoanele cu handicap locomotor grav, imobilizate, persoanele cu handicap vizual grav, când vine vorba de orbire și persoanele cu afecțiuni neuro-psihice severe. Există și posibilitatea să primească același ajutor de pensie cu însoțitor și în cazul în care există incapacitatea totală de autoîngrijire. Gradul de handicap trebuie să fie recunoscut printr-un certificat valabil, care să aibă și mențiunea „cu însoțitor”.

Care sunt actele necesare de care ai nevoie pentru a beneficia de această pensie de handicap?

Citește și: Care sunt pensionarii care se pot bucura de o creștere a pensiei, odată ce va avea loc recalcularea? Veștile bune apar!

Pensii handicap [Sursa foto: freepik]

Citește și: Cât mai durează până când recalcularea pensiilor se încheie? Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a anunțat

Pentru a beneficia de această pensie cu însoțitor de handicap, solicitantul trebuie să depună un dosar complet, iar acesta să conțină cererea tip, completată la Casa de Pensii Locale, actul de identitate în original și copie, atât al solicitantului, cât și al însoțitorului, certificatul de handicap, emis de DGASPC în termen de valabilitate, dar și decizia medicală privind handicapul, iar aceasta trebuie să aibă menționat și „cu însoțitor”, eliberat de Comisia de Evaluare.

De asemenea, trebuie și o adeverință de venit, dacă persoana are venituri din muncă sau din alte surse, cuponul de pensie dacă aceasta primește și un alt tip de pensie și la cererea Casei de Pensii, în funcție de caz, mai pot fi cerute și alte documente care să justifice starea de sănătate. Toate actele trebuie să fie corect semnate și completate, documentele medicale să fie actuale și conforme, iar solicitantul sau familia să solicite sprijinul unui asistent social sau consilier din cadrul DGASPC, acolo unde sunt anumite neclarități cu privire la dosar.

Pensii handicap [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care sunt pensionarii care se pot bucura de o creștere a pensiei, odată ce va avea loc recalcularea? Veștile bune apar!

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

CE SE ÎNTÂMPLĂ în viața Veronicăi? Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" abia a putut să doarmă și a făcut un apel către susținători. MESAJUL transmis la 5 dimineața: "Nu se mai poate. Am înțeles că..."

Horoscop 24 februarie 2026: O zodie are parte de o discuție calmă cu cineva apropiat

UPDATE Codurile galben și portocaliu de viscol și ninsori, extinse. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită